Ce fac

Strada mea nu-i așa lată încât să pot întoarce mașina. Teoretic s-ar putea, dar nu în mai puțin de 30 de mișcări. O întorc din prima când ajung acasă, în capăt, unde aproape de fiecare dată mă așteaptă un băiețel grăsuliu de vreo 7-8 ani, care țopăie veveriță cu ADHD pe lângă mașină, mă întâmpină ca pe președintele SUA. Azi n-am scăpat să dau mâna cu el prin geam.
– Ce faci?
– Bine, uite vin de la serviciu.
– Și pe urmă ce faci?
– Pe urmă mănânc.
– Și pe urmă ce faci?
Mă gândesc și spun la întâmplare din eterna to do list:
– Păi, aș cam vopsi gardul.
– Vin și eu să te văd.
– Vino. Dar nu acum, mai am niște treabă.
– Dar când?
– Mai încolo. Peste vreo oră-două.
Parchez, mă schimb, nu termin de mâncat și mă aud strigat la poartă:
– Ce faci? Nu mai vopsești gardul?

PS: Am ieșit la o țigară și văd că între timp s-au adunat vreo cinci copii care mă așteaptă să vopsesc gardul. Și n-am niciun chef.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s