Interviu în „Suplimentul de cultură”

Daca s-ar face un top al popularitatii scriitorilor romani, cred ca ar ocupa unul dintre primele locuri. A scris proza scurta si romane, scenarii de film si de show-uri TV, dar succesul nu l-a lasat arogant, dimpotriva. Este unul dintre primii bloggeri romani, inca de pe vremea cind blogul insemna doar un jurnal online, numele lui sta linga campania “Voteaza literatura tinara”, cea mai de succes campanie din literatura romana de dupa 2000, iar acum s-a apucat de fotografie. (Elena Vlădăreanu)

Nu esti un scriitor foarte prolific. Tin minte ca mi-ai spus la un moment dat, demult, ca nu publici nimic nou pina cind nu se epuizeaza exemplarele din volumul precedent. Te mai ghidezi dupa chestia asta?

Nu am problema prolificitatii. Ba chiar sint momente cind patru carti in vreo zece ani, mai ales in cei ai tineretii, mi se par prea mult. Daca mai adaug la acestea si un jurnal, tinut multa vreme si online, care ar insuma vreo cinci sute de pagini de carte, pot zice ca am si intrecut masura. Sincer sa fiu, nu-mi mai amintesc discutia noastra la care te referi, cert e ca nu public literatura de dragul de a fi pe piata, ci doar atunci cind simt ca am ceva nou de spus. Cit despre scris, am sentimentul ca o fac intruna, in sensul ca nu exista zi in care sa nu-mi treaca prin cap vreo scena de poveste. De exemplu, romanul la care lucrez acum mi s-a tot invirtit vreo doi ani in cap, am inceput sa-l structurez si sa-l astern negru pe alb vreme de vreun an, ca abia in ultimele luni sa-i simt tonul corect. De publicat, il voi publica daca si cind voi simti ca mi-a iesit.

Pentru ca in ultima vreme proza scurta a fost adusa iar in discutie, care este relatia ta cu acest gen? Scrii si roman, si proza scurta. Unde esti mai in largul tau?

Nu am o preferinta intre speciile prozei. Fiecare situatie, personaj sau intriga in parte isi impune propria durata. Exista povesti care-si au farmecul lor doar spuse pe scurt, pe care, daca le lungesti, indiferent cu cit talent, le diluezi. Uite, de exemplu, cu ani in urma, pe o trecere de pietoni din Iasi, ma uitam cumva absent la o Dacie veche oprita la semafor. Deasupra ei, legat cu sfoara, un sicriu. Si-aproape m-am ciocnit de un alt cetatean care venea din sens opus, facind acelasi lucru ca si mine. Omul mi-a zimbit amar, complice, si mi-a spus: “Inca unul care a terminat-o cu munca! “. Ei bine, o poveste de genul asta n-o poti intinde cu folos pe zeci de pagini. Indiferent cit de lung/scurt scrii, important e sa-l faci pe cititor ca, dupa lectura, sa aiba sentimentul unei povesti implinite, suficiente. Pe de alta parte, nu pot sa nu remarc postura de sora handicapata a romanului pe care tind sa i-o acorde foarte multi prozei scurte. Pe acestia nu pot decit sa-i indemn sa-i citeasca – dau niste exemple la intimplare – pe Hemingway, Carver sau Cosasu si pe urma sa ne explice de ce proza scurta li se pare literatura de rang secund.

Deseori lasi sa se inteleaga – in interviuri, de exemplu – ca povestile tale isi au radacini in chiar viata povestitorului. Viata normala sau viata exceptionala? De ce are nevoie literatura?

Se intimpla sa ma folosesc des de experiente personale, dar niciodata nu ma rezum doar la asta. Mi se pare firesc, onest, sa pornesc de la lucruri traite, pe care mi le-am insusit nu doar cu mintea, ci si cu sufletul, atit cit o fi existind. Intre autobiografie si fictiune pura, incerc sa ma pastrez cit mai la mijloc posibil. Ma feresc de extreme si ma amuza tendinta unora de a judeca literatura in termeni extremi (si extremisti). Ma amuza pentru ca imi aminteste de o dezbatere fotbalistica. Citiva cronicari sportivi l-au criticat pe Mourinho: pentru a fi un bun antrenor, trebuie sa fi fost inainte un bun jucator. Acesta le-a raspuns sec: pentru a fi un bun jocheu, nu trebuie sa fi fost inainte cal. Perfect adevarat, cu observatia ca e greu sa ajungi jocheu calarind cai de lemn. Ca sa ne amuzam, putem stabili relatia dintre scriitor si autobiografia sa ca pe cea dintre calaret si cal. Calaretul poate alege intre un cal crescut de el si unul cumparat. Insa, odata facuta alegerea, pentru a ajunge departe, cel mai mult conteaza cit de bine iti cunosti calul si cum il strunesti.

Cit despre discutia normal vs. exceptional, cred ca orice e pus pe hirtie se doreste exceptional. Nu te apuci sa scrii asumindu-ti constient ca vei evoca o banalitate.

Continuarea, aici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s