Cine mi-a-mpuşcat maimuţa?

Aseară am făcut filosofie cu Ralu, după ce am ascultat ceva melodii vechi, „de pe vremea noastră”. Să luăm, de exemplu, Child in Time – Deep Purple. Păi, ne-am zis, băieţii ăştia „par Mozart” 🙂 faţă de ce muzică se compune şi se ascultă  azi. Cu doar cîteva decenii în urmă, genul ăsta care reprezenta comercialul de maxim succes (toată ziua pe MTV, zeci de milioane de discuri vîndute, concerte pe stadioane etc.) pare azi muzică de cameră pentru ciudaţi ca noi. De-aici, mai multe întrebări:

– de ce nu se mai compune astfel de muzică?
– se mai compune şi nu ştim noi? am îmbătrînit şi am pierdut legătura cu muzica „bună” compusă în zilele noastre?
– a dispărut publicul (ăla care umplea stadioane) pentru genul ăsta? unde?
– mai spune ceva şi ce muzica asta puştimii din zilele noastre?
– cînd s-a produs ruptura şi ce anume s-a schimbat?

Fără să avem răspunsuri precise, concluzia noastră a fost că diferenţa majoră vine din faptul că muzica de-atunci a fost compusă de oameni care, înainte de toate, scoteau la lumină proprii pitici, fluturaşi ori păsărele din capul lor. Şi cu asta reuşeau să tragă publicul după ei, nu invers. Azi, cam toată industria muzicii, mai toţi artiştii (cu sau fără ghilimele) identifică statistic piticii, fluturaşii sau păsărelele din capurile odihnite ale publicului şi le „zic” melodii pe modelul „cine mi-a-mpuşcat maimuţa”. Bref, chiar şi cei care se dau mai spălaţi decît maneliştii (hip-hopperi, DJ-i, folkişti etc.) sînt tot un fel de lăutari decăzuţi în serviciul publicului ţintă, lipsiţi de orice aport personal.

Poate greşim, de-aia şi sîntem curioşi să auzim şi alte răspunsuri la întrebările de mai sus.

9 gânduri despre „Cine mi-a-mpuşcat maimuţa?

  1. cred ca sintem intr-un moment foarte delicat, un fel de raspintie… e posibil ca omenirea sa o ia exact pe calea aia pe care orice creatie e gindita ca raspunzind unor nevoi – ivita, deci, dintr-un calcul comercial. cind ma uit ce chestii trec acum drept arta contemporana imi vine sa-mi inchid propriii pitici undeva si sa nu-i mai arat nimanui.

  2. hai ca sa ne intelegem … DJ-ii sunt cei care creeaza un program artistic, muzical, pe genuri autoimpuse pentru a le defini un stil aparte sau pe diferite genuri adaptate publicului existent. DJ-ii nu ar trebui sa compuna muzica… Doar in tarisoara noastra se impune ca toti sa fie ca Tiesto sau ATB sau altii care au reusit intr-adevar sa compuna cateva piese cu adevarat valoroase. Pe scurt … DJ-ii sunt artistii care reusesc sa modifice Live melodii compuse deja de altii prin insertii de elemente din alte melodii, de asemenea, deja compuse…

  3. Ciprian, m-ai înţeles sau m-am exprimat greşit… Evident că se mai compune muzică bună, dar nu cu o aşa frecvenţă ca în trecut şi, oricum, aceasta nu mai umple stadioane… Şi mă miram de ce…

  4. Nu prea-i bine cum pui întrebarea. Fiindcă faci paralele peste o prea mare perioadă, sari din ’70–’80 în 2000–2010 şi pui în balanţă categorii prea diferite de degustători de muzică. Adică dacă tot vrei să te minunezi de diversitatea lumii, gândeşte-te, de pildă, că în aceeaşi perioadă în care evoluau alde Pink Floyd, Led Zeppelin şi E.L.P., câştigau audienţă deloc de ignorat şi Bee Gees, Sugarhill, Anita Ward, Chic şi Sister Sledge. N-am nimic cu Billy Joel, David Bowie, Bob Marley şi Jackson Browne, dar e cel puţin interesant să te gândeşti că exista o perioadă când puteai alege între un concert cu ei şi unul cu Genesis, King Crimson sau Gentle Giant. Sau cu Alla Pugacheva. Sau cu Milli Vanilli. Sau între Richard Clayderman şi Black Sabbath. Şi că-n aceeaşi perioadă, Adrian Păunescu umplea stadioanele de oameni (fie, pusti!) ca mine şi ca tine, care urlau de-şi spărgeau bojocii „Trăiască tricolorul, partidul şi poporul!”, numai fiindcă suna bine şi vibra într-un fel.
    A, şi AC/DC încă mai cântă cu stadioanele arhipline. În epoca Gaga-gugu!

  5. Pai probabil ca si gusturile s-au mai schimbat. Nu zic ca este singura explicatie dar contribuie. Si cum gusturile se mai si cultiva …
    Am avut si eu o reuniune de genul asta dupa Craciun , in tara . 3 oameni „maturi” la peste 40 de ani si o pustoaica de 15 ani. Ascultam Deep Purple, ACDC , Doors , Pink Floyd … in jurul unui paharel de palinca trecand in revizie vremurile trecute in care traiam muzica asta buna. Pustoaica a apreciat la maximum seara respectiva. A fost crescuta in spiritul valorilor muzicale „povestite” de parinti . Cam asta ar fi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s