Pe cine va ucide e-book-ul

De mai bine de zece ani, reporterul de televiziune trimis să aducă o ştire de la tîrgul de carte se întoarce victorios cu aceeaşi poveste: E-BOOK-UL DUCE LA MOARTEA CĂRŢII!!!. Nu exagerez, nu-mi dau cu presupusul, am urmărit cu atenţie: nu a existat niciun tîrg mare de carte în România ultimilor zece ani fără să văd ştirea asta. Transmisă aparent pe un ton îngrijorat-apocaliptic, în realitate, trădează „decît” uşurarea reporterului că, de-acum înainte, nu mai trebuie să aibă o scuză pentru lipsa lecturilor sale.

Pe fondul răspîndirii fenomenului e-book, ceea ce la început era un cancan de televiziune a devenit însă o chestiune de discutat. Evident, nu „moartea cărţii”, ci posibila dispariţie a suportului de hîrtie. În ce mă priveşte, nu am dubii: e o problemă de timp ca e-book-urile să devină majoritare în piaţă. Suportul electronic e mai mai ieftin, mai uşor de distribuit, din ce în ce mai prietenos cu noile generaţii. Restul e doar o luptă care se duce la nivelul unei obişnuinţe. Cu ce mîncăm orezul? Cu beţişoare, cu lingura sau cu furculiţa?

Scriitorii (atît de fiction, cît şi de non-fiction) nu au cum să moară. Cititorii, la fel. Vorba celebrei butade: inteligenţa e o constantă, creşte doar numărul populaţiei. Nevoia de lectură/de ştiinţă/de ficţiune a fost, e şi va fi constantă. Există însă în piaţa de carte cîţiva actori pe care e-book-ul îi va ucide cu siguranţă:

– pe patronul care, pe lîngă afacerile imobiliare, mai deţine şi cîteva  librării;
– pe agentul de vînzări care cară cărţile prin ţară ca pe cartofi;
–  pe librarii care habar nu au ce vînd;
–  pe editorii fac trafic cu ISBN-uri…

Alte exemple, sînt convins, pot fi descoperite de fiecare în parte. În plus, am o întrebare pentru marii editori (netendenţioasă, pur şi simplu nu găsesc un răspuns precis), pe care n-am văzut-o pusă în niciuna dintre dezbaterile recente despre e-book-uri: pentru ce va mai avea nevoie un autor cunoscut (Umberto Eco, de exemplu) de o editură (atîta vreme cît aceasta îi oferă între 8 şi 12 procente din preţul unei cărţi, iar,  pe cont propriu, prin site-ul personal, ar putea obţine cel puţin dublu)?

Oricum, dacă e să fac o predicţie, cred că cele mai spectaculoase mutaţii produse de e-book-uri vor fi suferite de editori şi de librari, nu de autori şi de cititori.

11 gânduri despre „Pe cine va ucide e-book-ul

  1. sper sa ia linkul de la final, ca de multe ori ratez.daca nu revin, sa nu se ia spam.

    cred ca gresesti legat de chestunea cu patronul de imobiliare… elefantul (care este cel mai activ pe piata asta la noi) de exemplu, stii cine ar fi in spate, departe…?

    cea mai bine documentata analiza si incercare de anticipare pe care am citit-o e in presa engleza.
    si cu citatul care mie imi place, pe care il subliniez si care raspunde si uneia dintre intrebarile tale:

    „Authors must respect and demand the work of good editors and support the publishing industry, precisely by resisting the temptation to „go it alone” in the long tail. In return, publishing houses must take the risk on the long term; supporting writers over years and books, it is only then that books of the standard we have seen in the last half-century can continue to come into being.”

    de aici: http://www.guardian.co.uk/books/2011/aug/22/are-books-dead-ewan-morrison

  2. Dragă Florin, bun articolul tău, dar fără să vreau să te enervez nici măcar un minut din timpul petrecut în Croaţia, tot am vreo 2 nelămuriri + o încercare de lămurire. Prima e de formă: ţi-am mai zis eu în particular că trăim în realităţi diferite, deşi de multe ori trecem cot la cot prin aceeaşi realitate. Dar uite că nici în cazul de faţă nu mă pot opri pe mine însumi să-ţi pun întrebarea: unde-s reporterii ăia care zic că e-book-ul duce la moartea cărţii? 🙂 Eu n-am auzit în viaţa mea vreunul. Deşi, în fond, ar putea avea dreptate dacă ne referim la carte ca obiect tipărit. A doua nelămurire: de ce numai pe patronul care are afaceri imobiliare şi mai deţine şi nişte librării? Eu mă tem că ar fi o problemă pentru toate librăriile, deci pentru toţi patronii. Plus pentru organizatorii tîrgurilor de carte, naţionale şi internaţionale. 🙂 Deşi se pot muta şi ei pe online şi îşi rezolvă problemele.
    De fapt, am scris toate cele de mai sus aşa, ca o introducere. Eu voiam să ajung la principala cestiune, anume întrebarea ta finală. Şi încep cu o corectură: nu, Florin, un autor nu ia între 8 şi 12 procente pentru e-book, ci în jur de 20 de procente. În al doilea rînd: unui autor, fie el şi de 3 ori Umberto Eco, dacă vrea să-şi popularizeze o carte, nu-i ajunge numele propriu. Mai ales în privinţa e-book-ului! Îi trebuie şi un departament de promovare. Îi trebuie marketing ca la carte. Îi trebuie relaţii în reţele de popularizare. Îi trebuie o firmă ca să-şi vîndă produsul. Îi trebuie bani de redactare, corectură, tehnoredactare (chiar şi online). Altfel, cît o fi el de Umberto Eco, mai nimeni nu va şti că i-a apărut o nouă carte. De aceea va avea nevoie întotdeauna de o editură. Sau poate să: angajeze el oameni pentru redactare, corectură, tehnoredactare, punere pe suport, promovare, marketing, relaţii cu presa etc. Dar parcă aş paria că în cazul ăsta va cîştiga MULT mai puţin decît o face ca autor al unei edituri.

  3. Eu aș licita nițel altfel.

    Un autor „s-a ajuns mare“ (sună ca dracu’) grație/din cauza „vechiului sistem“ sau poate pentru că așa a vrut soarta. Totuși există o istorie în orice domeniu mai ales în ăsta al „publishingului“ și ea nu poate fi aruncată la coș cu ușurința cu care unii își șterg mucii de mâneca flanelei.

    De la inși care își „provocau moartea“ doar pentru că au pus în circulație „cuvântul tipărit“ (de când e lumea-lume și chiar și în prezent pe unele meleaguri) până la „cross-media sales-urile“ actuale (am un filmuleț amuzant cu o pisică? fac/pun și de-o carte? Let the money roll!)

    Autorul „de succes“ se poate desprinde (are „big balls“) și poate trece la autovânzare, iar în final la venituri „directe“ eventual mai mari (mereu există intermediari!). Dar cum faci să impui numele noi? De unde vin direcțiile, viziunea și restul condimentelor pe care doar o industrie o poate face prin numeroasele sale pârghii?

    Evident sunt excepții. Unii self-published authors care din nimic (ca renume) peste noapte au ajuns în top vânzări (mă refer la piața internațională, aia vorbitoare de english; nu amestec partea de critică/valoare că este extrem de complicat să tragi linie aici).

    Să zicem altfel. Un autor self-published cu succes de casă/vânzări poate trage după el ca un crucișător nume noi (câteva, căci nu e instituție), deci în esență va juca în mic rolul unei edituri. Se va profita direct de noile canale de comunicare în masă puse pe tavă de evoluția galopantă a mediumului ăsta pe cât de nou pe atât de vechi denumit internet.

    Practic rezumând cineva „established“ poate da cecuri în alb garantând cu renumele său pentru alți câțiva debutanți sau „mai mici“ autori. Dar la fel poate face și Oprah sau orice alt ins cu „followeri“ (Iisus a fost ză best la capitolul ăsta 😀 ).

    Totuși niciodată nu s-a publicat mai mult ca acum. Eu nu văd neapărat „bula“ de după colț, dar va deveni din ce în ce mai greu de navigat în „inflația“ de titluri (nu zic neapărat că asta ar fi de rău). Doar că dacă de romane de/cu/și vampiri m-am săturat (și nu am citit decât Dracula la viața mea) să vezi pe viitor cum o să te dai cu barca prin microlumile/micronișele ce vor apărea grație ușurării/democratizării procesului de publicare.

    Selecția va fi făcută doar contabil. Atât face/atât vinde! Noua dictatură a publicului direct cumpărător va stabili și valoarea. Acum bănuiesc că vor apărea și filtre pe parcurs. Totuși organismul se va autoregla cumva nu? Sau pacientul e mort și noi ne jucăm cu fantome prin casa raiului?

  4. @teo:Om trăi în realităţi diferite… Eu am văzut şi anul acesta o ştire despre „moartea cărţii”(pe Realitatea, dacă nu mă înşel, în timpul Bookfest-ului), unde, pornind de la posibila dispariţie a suportului de hîrtie, reporteriţa făcea un adevărat prohod al cărţii propriu-zise (cel puţin ăsta era titlul de pe ecran; tonul era de înmormîntare). Greşeala mea, pe care o corectez acum, e că am băgat în aceeaşi ecuaţie şi audiobook-ul (e-book-ul, evident, a intervenit mai recent), dar datele problemei nu se schimbă: despre moartea cărţii, fără a preciza că e vorba de cea pe hîrtie, se vorbeşte de vreo zece ani (ştiu bine, pentru că am urmărit expres şi m-a enervat de fiecare dată cînd am auzit-văzut)

    Legat de librării, nu cred că vor dispărea toate, cum nu cred că va dispărea cartea pe hîrtie în totalitate. Am spus doar că e-book-urile vor domina piaţa. Bănuiala mea e că vor mai exista librării – e drept, mult mai puţine – deţinute numai de profesionişti în domeniu (nu şi de şmenari, cum se mai întîmplă acum; îţi pot da exemple concrete, dar în particular – pînă una-alta, nu mă vreau interzis în librăriile lor :)).

    Legat de drepturile de autor, mă refeream la 8-12 procente pentru exemplar tipărit
    (cum ştiu că se practică, în medie, peste tot în lume). Pentru un autor mare, care vinde de obicei măcar vreun milion de exemplare, la 3 euro cîştigaţi pe copie tipărită, nu ştiu dacă nu cumva îşi poate rezolva pe cont propriu – plătind vreo cinci sute de mii de euro – problemele legate de editare, de promovare şi de distribuţie online, ca să cîştige vreo 10 euro pe e-book vîndut. Pentru un autor mai mic căruia o editură mare îi vinde în primul an o mie de exemplare, fără să-şi bată capul cu cartea lui, fără să-i mai facă vreodată reprint, oferindu-i o mie de euro, nu ştiu dacă nu cumva va reuşi singur să vîndă, de pe site-ul personal, promovîndu-şi cartea online, vreo cîteva mii de de exemplare (în timp, evident, şansă pe care o editură în print nu i-o mai oferă), cîştigînd, după ce scade cheltuielile de editare&promovare&ditribuţie online, măcar vreo doi euro pe exemplar. Nu spun că sigur s-ar întîmpla aşa ceva, ci doar că, făcînd un calcul, s-ar putea ca nimeni să nu mai aibă nevoie de o editură sau de o librărie care funcţionează precum multe din zilele noastre… În cazul unui autor nepublicat în print – întreb iarăşi, netendeţios, chiar nu ştiu -, cîte e-book-uri şi-ar fi vîndut „terorista” şi de ce-ar avea nevoie de o editură sau de o librărie precum multe din zilele noastre, într-o lume e-book-urilor?

    Mai precis, ţineam să spun că nu scriitorii, cărţile şi cititorii se vor schimba fundamental (aşa cum mi se pare că reiese din dezbaterile recente legate de e-book), ci că adevărata schimbare o vor suporta editurile şi librarii, trebuind să-şi regîndească complet statutul, dacă vor să mai existe.

    (deşi sper că nu e cazul, hai totuşi să precizez: discuţia asta nu are rost dacă cineva poate crede vreo clipă că aici vorbim de autorul Florin Lăzărescu sau de Editura Polirom)

  5. Victore, frate, repet: nu scriitorii&cărţile&cititorii trebuie să se schimbe esenţial pentru a nu fi omorîţi de e-book, ci editurile şi librarii. Bănuiala mea e următoarea: scriitori&cărţi&cititori fără edituri şi librării, mai vorbim – edituri şi librării care nu-şi regîndesc statutul, canci!

  6. Simona, în ce lume de panseluţe trăieşti? 🙂 Există o mulţime de edituri care nu fac altceva decît să revîndă, la preţ de zeci de ori mai mare, ISBN-urile cumpărate de la Biblioteca Naţională… Pentru a cîştiga un grad universitar, pentru a da bine la CV, pentru ca autorul să existe „oficial” 🙂

  7. Ba vorbim fix și de edituri & librari. Din punctul meu de vedere tu înlocuiești un „rău“ cu alt „rău“. Nu pot pentru ca să explic pe larg; ar trebui să scriu o carte. Lanțul de distribuție digitală e mai complicat decât pare la prima vedere. Și sunt cel puțin vreo șase intermediari. Munca unui editor, redactor, grafician, tehnoredactor șamd din sistemul editorial nu poate fi substituită de nimeni din altă industrie; specialiștii tot pe acolo sunt. Nu toți autorii își permit să colaboreze cu ei. Înseamnă că eu sunt un bou amețit de mi-am făcut editura asta de jucărie (CDPL) nu?

    Tu pui problema doar dpdv al banului care aterizează în buzunarul scriitorului. Și cred că știi și tu câte manuscrise sunt rescrise de persoanele astea din umbră ce activează pe piața cărții. Să mai zic de operele comandate doar pentru că există un trend pe piață? Sau de trendurile impuse direct de mari instituții? Ori de clasicizarea pe care o poate da o colecție ce împachetează mai multe titluri asigurându-le o unitate?

    Eu cred că ne vom trezi cu un curcubeu așa de multicolor de numa-numa. Deci hai să zicem că e fifty-fifty. Nu uita că promotorii industriei digitale nu fac asta de dragul artei. O fac pentru ca la rândul lor să scoată mai mulți bani. Adică să fure felia aia mare de tort din mână editorilor „tradiționali“ și să o aducă la masa lor. Deja mici scandaluri apar pe piața U.S. of A. legate de monopol și „flate rate card pricing“ (nu știu cum să traduc bazaconia asta, da’ știu cu ce se mănâncă).

    P.S.: De ce pe amazon.com o ediție paperback semnată Herta Müller e mai ieftină în medie cu doi-trei parai decât kindle edition? De ce mari retaileri (că amazon asta este, un librar-gigant de fapt) aleargă pe pista asta nouă a digitalului? Nu pentru a face mai mulți bani? Atunci lasă-mă să cred că dacă e un lucru care strică o piață și o transformă în bulă atunci acela e vânarea profitului mai mare, din ce în ce mai mare de la an la an. Și nu mă refer aici la piețele central-est-europene că astea sunt anemice rău. Dar au de unde crește nu?

    Sper sincer în schimb ca scriitorul român să câștige ceva mai mulți bănuți de la an la an.

    Dar situații „absurde“ tot vor exista. Dacă mâine o vedetă cu ceea ce se cheamă followeri de genul Bianca Drăgușanu va publica un volum direct în format digital cu titlul-jurnal-intim „Viața mea de fată mare“ aceasta va vinde la kilogram net superior oricărui titlu pe care un debutant îl va propune indiferent de cât de tare este penița sa. Deci impunerea vine din industrie. Până la urmă și pe vedete tot niște industrii le-au impus. Să mai spun că Bianca poate face în colaborare cu un studio specializat sau cu niște ochelariști pricepuți și aplicație interactivă „Dezbracă-mă acum…“? Revin: „Let the money roll!“.

  8. Ceea ce este sigur este ca moartea cartilor nu va fi provocata de mine;-). Fac parte din „invechitii secolului 21” care vor prefera intotdeauna savoarea cartilor pe hartie. E-bookurile nu ma brancheaza , nu pentru literatura . Ce sa zic apoi , cu o floare nu se face primavara …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s