Raiul scriitorilor e bizar

De trei zile sînt într-o rezidenţă la Viena. Cu alte cuvinte, Fundaţia Quartier 21 îmi dă casă, masă şi parale să scriu, fără însă să mă oblige s-o fac, dacă nu mă loveşte inspiraţia. Sînt într-un fel de rai al scriitorilor, însă pe mine unul mai degrabă mă inhibă, fiind obişnuit să scriu pe unde-apuc, mereu sub presiunea timpului puţin şi a grijilor mai mari sau mai mici de acasă.

În prima noapte m-am apucat de lucru cu elan muncitoresc şi-am scris cîteva ceasuri bune fără să mă opresc. A doua zi, cînd am recitit, am făcut o criză de nervi: nu mi-a plăcut de nicio culoare ce-a ieşit. Aveam de-acasă un început scurt de roman – două paragrafe – pe care l-am dus la cîteva pagini. I-am trimis lu’ Ralu şi mi-a confirmat nasoleala: „Primele paragrafe sînt foarte tari, continuarea e doar ok”. Drept care ieri am stat şi mi-am schimat tot planul de roman pe care mi-l contruisem de vreun an încoace. Văd eu ce iese în continuare.

Dincolo de scris, m-am plimbat abia ieri vreo două ore prin oraş. O frumuseţe din asta turistică plicticoasă. Dacă se face cald, în zilele următoare o să o iau la pas în afara centrului vechi, înţesat de oameni cu aparate foto în mînă care pozează tot ce mişcă. Mai interesantă mi se pare lumea de la fereastra mea. Sînt cel puţin două personaje pe care le văd fără să vreau, numai îndreptîndu-mi privirea afară (şi acum le văd). Ambele lucrează peste program, numai că unul trage chiulul (garantat mimează munca), celălalt chiar se concentrează pe ceea ce face:

În rest, cam aşa arată biroul meu şi moştenirea lăsată de ceilalţi scriitori în rezidenţă care au fost aici înaintea mea:

Mă gîndesc că, la o adică, măcar un petec memorabil de hîrtie pe care să-l agăţ la bec o să pot lăsa şi eu aici:

5 gânduri despre „Raiul scriitorilor e bizar

  1. Eşi în MuseumsQuartier, după câte văd. Şi eu treceam des pe-acolo, întrebându-mă ce fac artiştii ascunşi în spatele ferestrelor… Acum văd!

  2. Am ramas si eu dezamagit> lustra asta „creativa” e un produs de serie, am mai vazut-o in vreo 3-4 locuri, fix la fel, umblind prin oras… De scris, doar cind o sa iasa cartea…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s