Poveste de seară

S-a-ntîmplat săptămîna trecută, dar n-am avut timp să scriu:

Aşezam o nouă expoziţie în Galeria „La Gard” (pentru neieşeni, o galerie cu 16 panouri, pe gardul Parcului Copou din Iaşi). În faţa expoziţiei, lîngă trecerea de pietoni, se află un fel de stand metalic al „Adevărului de seară”, în care se distribuie gratuit, pe la 5, cotidianul cu pricina. Un grup de vreo douăzeci de bătrîni a căpătat reflexul condiţionat de a forma coadă în faţa standului, aşteptînd mocăciunea. Dondănesc, se mai ceartă „cine a fost primul”, mai rîd – mă rog – socializează cu febrilitatea vremilor de prins rînd la carne.  Pe de-o parte ţi-e şi milă de ei, pe de alta, dacă te uiţi la cum sînt îmbrăcaţi (deloc sărăcăcios), te şi enervezi cum pe cîteva nimicuri care „se dau” gratis îşi pot oferi, la troc, demnitatea.

Am lăsat printurile care urmau să fie expuse pe o bancă. Deşi eram la vreo doi paşi mai încolo, fără să întrebe dacă „se poate”, cîţiva bătrîni au tăbărît pe printuri şi au început să şi le împartă, făcîndu-le sul şi plecînd cu ele sub braţ.

Cu greu a putut să-i convingă un coleg de-al meu că printurile alea sînt ale noastre, că nu „se dau” – „Uitaţi, chiar acum aşezăm expoziţia” – şi să ni le returneze. Noroc că a apărut maşina cu „Adevărul de seară” şi a pus pachetul de ziare pe stand. Bătrînii au dat năvală într-acolo, fără să mai respecte vreo coadă.

Şi-n toată rechiniada aia, printre picioarele lor, s-a strecurat pe fugă un cîine boschetar cu o pisică moartă, lăţită de-o maşină, în gură.

10 gânduri despre „Poveste de seară

  1. Mă distrează întâmplarea la care aţi fost martor şi deopotrivă actor, d-le artist. Mi-aduc aminte cu multe amănunte de Parcul Copou, un loc unde putea nu doar să mă recreez, ci să mă mai şi cultiv, la diferitele expoziţii.

    Dar cât priveşte „bătrânii“ cu „Adevărul“, ai dvs. sunt cimnşei pe lângă mai puţinii bătrânii care se bat efectiv dimineaţa pe „Ring“ la metrou şi la „Adevărul“ moca seara. Uni pleracă cu teancuri întregi. Mai hâtru fiind, ăîm gândesc că îndesează ziarele pe la ferestre ca să nu intre frigul, ca pe vremea lui ceaşcă, când cu orice preţ se încerca păstrarea unei temperaturi cu 1 grad 2 mai mari in casă decât afară.

  2. Mda… Cred ca mai degraba este de plans…

    Eventual, ar mai fi de meditat la ce fel de pensii vom avea noi (ma rog, cei care vom avea acest „privilegiu”) si daca vom fi dispusi sa ne inghesuim la o mocaciune sau alta…

  3. majoritatea impart ziarul la toata scara. aia mai saraci pentru o tigara etc. dar pur si simplu e o forma de ‘socializare’. asa cum batrineii din beijing se duc cite 300 in parc si fac gimnastica. unii au 90 de ani.

    sigur era pisica? ce-au ajuns si ciini in ziua de azi.

  4. lasa domle ca si bunica faci di astea. pina anul trecut cind o murit in autobusu di la pascani merge tata ziua dupi zear.

    era moarti mita sigur?

  5. Nu mă deranjează prea mult faza cu ziarele… Ideea e că se năpustiseră, fără nici cea mai mică urmă de bun simţ, pe printurile mele de expoziţie. Au văzut că le expun pe panouri, eram cu doi paşi mai la vale, puteau măcar să întrebe. Dacă laşi umbrela pe bancă, te ridici să-ţi aprinzi o ţigară, te întorci cu spatele şi cineva îţi ia umbrela – cum se cheamă gestul?
    Mîţa era sigur moartă, nu vrei să ţi-o descriu…

  6. comic! un ciine cu o mita in bot! n-am mai vazut asa ceva! foarte ciudat! si ce-a facut cu ea…? oare a mincat-o? nu cred!

  7. Pingback: Aşa-i viaţa câmpenească, zise moş Luca,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s