Efectul Păunescu

N-am fost niciodată un fan al poeziilor sale, al Cenaclului Flacăra, al politicianului Păunescu. Ba chiar, din contră, cînd ajungeam cumva în postura de a nu-mi fi indiferent, eram cel mai mare „detractor” (de fapt, doar făceam poante) al lui din grupul meu de prieteni, la petrecerile unde, vrei-nu-vrei, se ascultau melodii din Cenaclu. Mai mult decît cu el, aveam – şi am – ceva cu masele, cu poporul care se rezumă să identifice poezia cu Păunescu (în genere, cu orice poet).

Pe de altă parte, nu l-am crezut niciodată pe Păunescu vreun prost, nu l-am confundat niciodată cu vreun semidoct libidinos gen Vadim, totdeauna am apreciat că este un mînuitor  de top al condeiului în jurnalism, un mare meşter al „zicerilor”, mult peste valoarea poeziilor sale.

Zilele astea m-am lăsat şi eu cuprins – nici n-aveam cum să evit; a fost peste tot, acasă, la serviciu, la bere, la televizor – în dezbaterea „fenomenului” Păunescu. Şi trebuie să recunosc că, una peste alta, m-au emoţionat cîteva lucruri:
– editorialul lui din Jurnalul Naţional, apărut pe 1 noiembrie;
– editorialul lui CTP din Gîndul;
– omeneşte vorbind, faptul că nu era pregătit deloc să moară;
– galeria Craiovei Maxima scandînd şi cîntînd la înmormîntare;
– imaginea unui domn în vîrstă – probabil fost cenaclist -, cocoţat deasupra oceanului de capete din jur, cu picioarele pe o cruce, abia păstrîndu-şi echilibrul cu mîna agăţată de-o creangă, tot la înmormîntarea de ieri.

Şi de aceea – mai trebuie să recunosc – eticheta de „poet de curte al lui Ceauşescu” m-a enervat la fel de mult precum cele gen „poet de geniu”, „cel mai mare poet contemporan” etc. Mă tem că Păunescu reprezintă mult mai mult decît ceea ce spune despre el o etichetă. I-am citit versurile, editorialele, l-am văzut la televizor, am auzit multe poveşti despre el – unele faine, altele nasoale – din „culise”, însă, nu ştiu ce să zic, parcă tot aşa-zisul rău făcut de Păunescu mi se pare fad pe lîngă micile bucurii (false-nefalse, aproape că nu mai contează), pe lîngă sclipirile în ochi pe care le-a adus unor milioane de oameni (culţi-inculţi, iar aproape că nu mai contează).

Şi mai e o chestie pe care a remarcat-o Ralu aseară: de trei zile, subiectele arzătoare ale momentului – criza, salarii, pensii, coaliţii etc. – au cam dispărut de peste tot, acasă, la serviciu, la bere. Iar la televizor, la toate emisiunile în care de obicei se dezbate la nesfîrşit actualitatea, s-a petrecut un lucru inimaginabil cred pentru oricine: timp de trei zile, s-au recitat poezii şi s-a discutat despre poezie (multe bune, nu doar de-ale lui Păunescu) cu aceeaşi patimă cu care se discută despre politică, salarii, pensii… Ca şi cum poezia ar fi marea problemă a românilor. Ceea ce – trebuie să recunoaştem, indiferent de tabăra în care ne-am afla – e un efect incredibil al vieţii-morţii lui Păunescu.

19 gânduri despre „Efectul Păunescu

  1. Florin, spune ca e fad raul facut de el cind a scapat-o pe nevasta-sa de la puscarie dupa ce a omorit oameni nevinovati (da, nu i-a omorit el, dar a avut grija sa beneficieze de ajutorul lui de senator), spune ca e fad cind Culianu murea asasinat in exil, si el beneficia de toate privilegiile regimului, cind il pupa in … ala pe Iliescu, in timp ce studentii erau batuti de mineri in Piata Universitatii, cind el se lafaia in Cenaclu cu fetite si Ticu Dumitrescu sau Coposu erau schingiuiti in puscarii.
    Hai sa ne amintim si ce a facut rau acest om sau cit de indiferent a fost el la suferintele celorlalti.
    Ca de 3 zile nu aud si vad decit osanale, de parca ar fi mai sfint decit Sfintii Mihail si Gavriil.
    Mie imi e indiferent Paunescu, si asa va ramine.

  2. Ştiu bine cine-a fost şi ce-a făcut Păunescu, am alte repere valorice decît el… De-acord şi cu ce spui tu, ba chiar am de adăugat şi mai multe… Pînă săptămîna trecută gîndeam fix la fel ca tine. Pe de altă parte, după ultimele zile – de-acord din nou, cu tot penibilul unor situaţii – mă întreb dacă chiar îi putem şterge omului ăsta din biografie toate lucrurile bune şi cam cum arată cei care aruncă cu piatra… Şi nu vorbesc de uitarea răului, ci de o iertare creştinească pe care, cred, o merită.

  3. Draga Florin, pe undeva ai dreptate, in sensul ca despre morti nu se vorbeste de rau, dar hai sa fim realisti. Fenomenul „cenaclu” nu l-am trait în direct, eram deja …..mai încolo, dar distanta îti da adesea avantajul dea nu fi subiectiv. Sa aduni mii de tineri pe stadioane si sa-i îmbeti cu slogane nationaliste nu are decât un nume: manipulare, constient murdara fie ea si îmbracata în acorduri de „folk”, ca sa nu mai vorbim de penibilul protagonism al personajului în timpul „spectacolelor”.
    Ca era un oportunist, stie toata lumea, o spune cu detalii amicul Paul si treaba este documentata. L-am vazut pe AP, post decembrist, la televizor si prin youtube si nu am decât un calificativ: penibil.
    Mare poet? Aiurea, avea usurinta de a fabrica rime si atât. Iar faptul ca nu era prost, nu încape îndoiala, dar la ce folos? Câte personaje nefaste nu erau înzestrate de inteligenta? As putea da si exemple dar nu vreau sa creez polemica.
    Ca toata tara vorbeste de AP si uita ceea ce doare pe bune? S-au mai vazut cazuri, dar în cazul concret al României, nu este pe undeva, ceva asemanator cu sindromul de Stocholm?
    PD_ nu dati cu pietre dupa acest post, nu am intentia de a jigni pe nimeni.
    PPD: misto imaginea cu domnul spectator de pe cruce, :o))).

  4. E cumva ironic să fiu eu apărătorul lui Păunescu – obişnuiam să spun cam ce spuneţi şi voi -, dar chiar simt nevoia să o fac. Dacă dintr-o beţie de slogane naţionaliste a ieşit muzica lui Alifantis, prefer beţia respectivă zgomotului de fond de după ’89, care n-a produs nimic asemănător. Exagerez, evident, în contra-balans. Însă Cenaclul Flacăra – repet, totdeauna mă contrez cu prietenii care se entuziasmează la melodiile create acolo – îmi pare un fenomen mult mai complex.

    Apoi, revenind la rău, nu există formă a lui întîlnită în comunism – oportunism, parvenitism, pupincurism, turnătorie, invidie – pe care să nu o fi regăsit după, de la Revoluţie pînă în zilele noastre, în cea mai abjectă manifestare, fără niciun fel de compensare înspre bine… Cred că lui Păunescu îi oferă contextul de-atunci unele scuze. Celor din libertate care se comportă şi mai rău nu le găsesc niciuna.

    Îmi place polemica asta :))

  5. Pai tocmai aici e buba, Florine. Ca daca Paunescu s-ar fi oprit dupa 89 si s-ar fi limitat doar la scris si eventual la reinfiintarea pe alte baze a unui Club literaro-artistic, ar fi fost de apreciat, in ciuda oportunismului si servilismului de care a dat dovada.
    Dar el a preferat sa se alature noii puteri neocomuniste, si sa beneficieze de aceleasi privilegii si oportunitati, fara sa-si faca macar un minim de proces de constiinta.
    Nu dau alte nume, dar mult mai mult l-as regreta pe Dinescu daca ar pati ceva, decit imi pare rau de omul public Paunescu.
    Ca om simplu, Dumnezeu sa-l ierte.
    Dar ca om politic si om public… sorry, nu poate sa-mi fie mila.

  6. Sase case in valoare de peste 1,7 milioane de euro, un teren de circa doua milioane de euro, bijuterii, obiecte de arta si conturi bancare de peste 40 de mii de euro. Aceasta este averea materiala pe care Adrian Paunescu o lasa in urma.

    Astea nu se fac din poezie, oricit de talentat ai fi.

    Altfel l-as vedea si pe Sociu cum vine cu Q7 la editura.

  7. Paul, nu dau sentintinţe, ci îmi exprim nişte îndoieli: poezia lui Dinescu e Champions League faţă cu poezia lui Păunescu, liga a doua din România. Dacă luăm ca unitate de măsură bucuria lecturii, clar, eu unul în aleg pe Dinescu. Dar ce drept am eu să le spun milioanelor de oameni care se emoţionează la poezia lui Păunescu că aceasta e un rahat?!

  8. Paul, apropo de Sociu, eu unul apreciez că, din „vina” lui Păunescu, Mircea Badea a pomenit live, pentru prima dată, numele lui Sociu… Poate vreun neştiutor se apucă să-l caute pe google, cine ştie, chiar să-l citească :))

  9. Eu nu vorbeam de Dinescu ca si poet, desi e clar mult mai poet. Ci ca om care a trecut prin ambele regimuri, care a avut coloana vertebrala, si care a profitat de Revolutie.
    Paunescu n-a avut coloana vertebrala si a profitat de Revolutie.

    Ideea e ca nu-l neg pe Paunesc ca poet, si ca om public.
    Si de aia nu pricep ce atita tam-tam cu moartea unui… sa nu zic cuvinte urite, ca nu e frumos.

    Milioane de oameni se emotioneaza si la tinguirile lui Adi Minune sau Gutza. Si asta nu inseamna ca aia fac arta.

    Oare tot asa o sa fie funeralii nationale si daca crapa vreun manelist de asta celebru? (unde nu da Domnu).

  10. 🙂 uite ca dam apa la moara si chiar ca personajul nu merita.
    Florine, chiar pot sa înteleg pe cei ce au nostalgia cenaclului, este normal, se petrecea pe vremea adolescentei sau a tineretii, când totul apare luminos. Pe de alta parte altceva mai bun nu era, cel putin din punct de vedere oficial. Iar daca Flacara avea vre-o valoare, era exclusiv datorita artistilor care aveau doar acolo, posibilitatea de a se exprima. Dar nu uita ca nici Pitis, nici Alifantis, în fine, nimeni, nici nu recita nici nu cânta fara cenzura.
    Asa ca moartea lui AP ma lasa absolut indiferenta, a trait mult mai bine decât i s-ar fi cuvenit.

  11. L-am iubit. Ne-a infrumusetat adolescenta si ne-a deschis apetitul pentru poezie ( nu numai a lui) si pentru muzica folk. Mi-e mila, cumva, de toti cei care n-au trait epoca Cenaclului, a fost Woodstock-ul nostru propriu si personal.
    Am fost acolo!

    Faptul ca a incercat sa-si ajute nevasta mi se pare numai omenesc. Ce era sa-i spuna, pa? Ne vedem peste 20 de ani? Daca sotul meu ar calca accidental oameni cu masina as incerca si eu sa-l ajut.
    Rau este c-a reusit s-o ajute, inspre acolo ar trebui sa se indrepte mânia celor care-l spurca din cauza asta.
    Ce care sustine ca nu ar incerca sa-si ajute familia e un ipocrit.

    Ca a scris ode conducatorului iubit? A crezut in el. Nu s-a prefacut.
    Era el usor exaltat (putin spus!), dar cine ramâne normal dupa ce zeci de mii de voci ii scandeaza numele?

  12. Belinda, nu l-am condamnat ca si-a ajutat nevasta, ci ca nu a lasat justitia sa-si faca treaba doar pentru ca el era Paunescu.
    Daca sotul tau ar fi omorit 3 oameni si l-ar fi nenorocit pe al patrulea ar fi stat in puscarie mult si bine. Dar faptul ca domnul era senator a facut ca doamna sa scape fara nici o problema (citeste cronicile din 2005 ca sa-ti improspatezi memoria). Si asta nu ii face cinste deloc.
    Am trait epoca cenaclului, asa cum am trait 18 ani in ceausim, si din pacate gustul pentru muzica si poezie nu l-am capatat de acolo, si nici nu pot uita si ierta.

    Ma deranjeaza teribil tot circul mediatic facut pe seama mortii acestui poet de curte.
    Oameni valorosi si luptatori anticomunisti adevarati si-au dat sufletul si nu a mai venit nici un politruc sa propuna doliu national pentru asta… desi poate meritau cu mai multa prisosinta.
    Din punctul meu de vedere, si e doar al meu, nu incerc sa-l impun nimanui, pentru mine omul Paunescu a murit. Punct.

  13. Incerc sa inteleg de unde atâta încrâncenare. Ai telecomanda, schimba programul sau inchide tembelizorul.
    Noroc ca peste mai putin de 100 de ani numele Adrian Paunescu va aminti de marele poet, nu de cine a trebuit s-au n-a trebuit sa fie motiv de doliu national.

  14. DearJohn, scrie din memorie, fara sa trisezi cautind pe google, numele a 3 carti de poezie de-ale lui pe care le-ai citit….

    Marele poet… sper ca glumesti.
    Asta am auzit zilele astea: flacara nestinsa, lumina calauzitoare, faru nestins… ma leshi.
    Peste juma de an n-o sa-si mai aminteasca nici naiba cine a fost marele nimic…

    Iesi in strada peste 3 luni si intreaba orice elev de clasa a IX-a cine a fost Paunescu si o sa te intrebe la ce echipa a jucat.

    Oamenii uita acum de cei cu adevarat importanti, crezi ca o sa-si aminteasca de un poet de curte, care a facut compromisuri toata viata doar ca sa-i fie lui bine?

  15. Florin, descopar tirziu „polemica”. nu stiu cum mi-a scapat, ca am intrat zilnic aici. oricum, recunosc ca m-ai surprins total cu postarea ta. incep prin a zice: Dumnezeu sa-l ierte. si nu ma simt deloc confortabil sa vorbesc despre Paunescu la atit de scurt timp dupa moartea lui. de asta am „tacut” si la mine pe blog. nici aici nu despre el vreau sa scriu, de fapt.
    dar ce s-a intimplat in alea 4-5 zile din urma, din care ai fost tu impresionat fragmentar, a fost o chestie oribila de-a dreptul. s-a vorbit despre poezie, zici? iar eu ma crucesc ca zici asta! care poezie? versificatii natingi care dau senzatia unui popor si-asa cu mari probleme ca AIA e poezie? zilele despre care vorbesti tu au facut cel mai mare rau ideii de literatura din ’90 incoace. nu s-a vorbit nici o secunda despre poezie, ci despre un fals penibil, „consacrind” si mai mult ideea pe care, din pacate, o aveau si asa mult prea multi oameni ca literatura „adevarata” e cea cu simtamint patriotic, cu tremur de glande, cu lacrimi provocate de metafore facile.
    daca o intreaga tara vorbeste despre telenovele, te bucuri ca brusc romanii au devenit iubitori de film adevarat? daca toti sint innebuniti de manele, esti fericit ca romanii si-au indreptat atentia catre muzica buna? asta s-a intimplat in zilele cu pricina, Florin. nu s-a vorbit nici o clipa despre poezie, nici o clipa despre literatura. s-a vorbit despre un mod de versificatie care e congruent cu zicala ca tot romanul s-a nascut si a ramas poet… si s-a vorbit glorios despre asta. au fost, dupa mine, niste zile foarte triste pentru ideea de literatura.

  16. Teo, ce spuneam eu mai sus se referea mai degrabă la nişte chestii umane, nu la valoari literare. E-o discuţie lungă, pe care n-o pot purta acum, fie şi pentru faptul că sînt în tren, mă apropii de Ploieşti şi pîndesc clipa să ies la o ţigară…

  17. Pingback: Adrian Păunescu – Trecutul care nu trece « La Rotundu

  18. Paunescu a facut un mare deserviciu poeziei. Gratie (mai ales) lui , foarte multi oameni au asociat ideea de poezie cu propaganda/ cu manipularea. Si li s-a luat de conceptul de poezie si poeti. Multi dintre cei care atunci erau tineri sau adolescenti si prinsi de „flacara” s-au simtit, 10 -15 ani mai tarziu, penibil ca au fost pe stadioane si au trecut, cu ochii in lacrimi, de la fredonarea unui cantec de dragoste la fiorul patriotic din „Tu Ardeal”, „traiasca Tricoloru” si usor , usurel, din emotie, in emotie, la „Traiasca Romania, traiasca Ceausescu!” Cu e-mo-tie autentica, believe me! Iti spun si scandarea: „Traiasca Romania, traiasca tricolorul!’ Si hop- tzop- hodoronc-tronc:
    „Traiasca Ceausescu, Partidul si Poporul”. Se lega usor rima, nu?! Si el n-a gasit alta, saracu…

    Draga Florin, daca ai vedea azi o inregistrare „flacara” in care AP intrerupea cand voia el interpretul sa declame peste el te-ar lua greata de atata penibil si cult al personulitatii. Cum sa nu conteze cum a cauzat el emotii tinerilor si mai putin tinerilor?! Si mai ales cum le-a dirijat?! Brrrr!

    Ce s-a intamplat acum e insa o dovada buna despre cat de bine functioneaza versurile lui: „Si cum se intampla moartea sa le spele pe toate innobilandu-le fictiv, ai sa te-apleci deasupra mortii mele/ si ai sa ma ierti definitiv.” Astea au fost singurele versuri care mi-au venit in minte despre dumnealui si mi s-au parut ca rimeaza cel mai bine cu ridicolul raportarii nostalgice la persoana sa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s