parca ar fi varianta prescurtata la „eu cand vreau sa fluier, fluier”. nu ma intreba de ce. absurdistan:)
atît de mici, si fztele lor spun c-au ramas deja fara copilarie. Se tot duce la vale lumea lor, cîinii par sa înteleaga mult mai bine situatia reala. Ce noroc pe animalele astea de paza, care traiesc putin si ne iubesc mult, asa cum suntem in fiecare zi.
cristina i – ba, oricît ar părea de ciudat, eu cred că ei au o copilărie adevărată, una care creează amintiri şi (vorbă mare, dar aş îndrăzni să spun corectă) caractere. spre deosebire, din păcate, de-o mulţime de copii de oraş, care par la prima vedere a avea „de toate”. adică, în traducere, mîncare pe săturate, haine şi… jocuri pe calculator. mă întreb cum va fi, în amintirile ulterioare, copilăria acelor copii, dependenţi de computer. ce le vor povesti, la rîndu-le, nepoţilor? cum „au făcut războiul” în prepubertate, luptînd în world of warcraft?
Copilarie n-au in sensul inocent al cuvântului, au in schimb libertate mai multa, in contact cu natura si adapatarea la un mediu Real, pe serioaselea si nu la unul virtual real care genereaza mari probleme de adaptare sociala si individual umana, ulterior. Voiam sa spun ca expresiile de pe fetele lor arata marcajul adaptarii la viata rurala, natural dura, nu stiu cit de „adevarat copilareasca”. E o discutie lunga si o realitatea simplu intristatoare, supraselectiva pentru copii, care au CU TOTII dreptul la o copilarie cu jocuri reale, inocenta, sinceritate si prieteni de joaca adevrati…
poza-i făcută la periferia unui oraş.
E buna fotografia, care-i diferenta fotografica între periferia unui oras si-o sosea care trece printr-un sat mai rasarit, diferenta perceptibila intr-o singura imagine ? Discutia pornita de la expresiile copiilor din imagine, ajunsese la conditia copilariei, in zile noastre, in rural, urban si, iata, la frontiera dintre rural si urban.
Eu doar glumeam, nu eram deloc polemic cu voi. Din contră, doar „împăcam” teoria cu urban/rural.
Le-ai impacat foarte bine, asa ca, acu i-acu, sa vedem continuarea 🙂
geaba glumeai, florin. copilaria din poza ta numai copilarie de oras nu e, fie ea de la margine de… metropola romaneasca.
Ce viata duc si copii astia prin sate uitate de lume. P.S poza este facuta de tine?
am făcut poza asta cam la trei sute de metri de un drum european… repet ce-am spus mai sus, nu-i într-un sat, ci la marginea unui oraş.
parca ar fi varianta prescurtata la „eu cand vreau sa fluier, fluier”. nu ma intreba de ce. absurdistan:)
atît de mici, si fztele lor spun c-au ramas deja fara copilarie. Se tot duce la vale lumea lor, cîinii par sa înteleaga mult mai bine situatia reala. Ce noroc pe animalele astea de paza, care traiesc putin si ne iubesc mult, asa cum suntem in fiecare zi.
cristina i – ba, oricît ar părea de ciudat, eu cred că ei au o copilărie adevărată, una care creează amintiri şi (vorbă mare, dar aş îndrăzni să spun corectă) caractere. spre deosebire, din păcate, de-o mulţime de copii de oraş, care par la prima vedere a avea „de toate”. adică, în traducere, mîncare pe săturate, haine şi… jocuri pe calculator. mă întreb cum va fi, în amintirile ulterioare, copilăria acelor copii, dependenţi de computer. ce le vor povesti, la rîndu-le, nepoţilor? cum „au făcut războiul” în prepubertate, luptînd în world of warcraft?
Copilarie n-au in sensul inocent al cuvântului, au in schimb libertate mai multa, in contact cu natura si adapatarea la un mediu Real, pe serioaselea si nu la unul virtual real care genereaza mari probleme de adaptare sociala si individual umana, ulterior. Voiam sa spun ca expresiile de pe fetele lor arata marcajul adaptarii la viata rurala, natural dura, nu stiu cit de „adevarat copilareasca”. E o discutie lunga si o realitatea simplu intristatoare, supraselectiva pentru copii, care au CU TOTII dreptul la o copilarie cu jocuri reale, inocenta, sinceritate si prieteni de joaca adevrati…
poza-i făcută la periferia unui oraş.
E buna fotografia, care-i diferenta fotografica între periferia unui oras si-o sosea care trece printr-un sat mai rasarit, diferenta perceptibila intr-o singura imagine ? Discutia pornita de la expresiile copiilor din imagine, ajunsese la conditia copilariei, in zile noastre, in rural, urban si, iata, la frontiera dintre rural si urban.
Eu doar glumeam, nu eram deloc polemic cu voi. Din contră, doar „împăcam” teoria cu urban/rural.
Le-ai impacat foarte bine, asa ca, acu i-acu, sa vedem continuarea 🙂
geaba glumeai, florin. copilaria din poza ta numai copilarie de oras nu e, fie ea de la margine de… metropola romaneasca.
Ce viata duc si copii astia prin sate uitate de lume. P.S poza este facuta de tine?
am făcut poza asta cam la trei sute de metri de un drum european… repet ce-am spus mai sus, nu-i într-un sat, ci la marginea unui oraş.
Pingback: Locul unde se întîmplă chestii | Florin Lăzărescu
ai dreptate, pozele sunt făcute la iesire din orasul Podu Iloaiei, spre bariera de la Scobilteni.