Peste Prut

Cu  vreo cîţiva ani în urmă, într-o duminică oarecare, am realizat că n-am văzut niciodată Prutul, deşi trăiesc aproape de-o viaţă la doi-trei paşi de el. Pînă la Ungheni, drumul cu maşina a durat sub jumătate de oră. Am oprit nu departe de podul peste care trece trenul în Republica Moldova şi m-am dus pe mal. Peisajul m-a îndemnat la poze. Nici n-am făcut bine un click, c-a şi apărut un nene cu puşca, un grănicer român, şi m-a avertizat tăios că „n-am voie să fotografiez un stat străin”. Dacă nu mă potolesc, cică, îmi ia aparatul. „Dar aşa, să mă uit, pot?”. „Poţi, stai cît vrei, dar să nu fotografiezi”. Mi s-a părut o concepţie mai bizară şi mai sălbatică decît cea cu fotografia care-ţi fură sufletul. Probabil că, după unele autorităţi, o poză e-n stare să fure şi teritorii de dincolo de graniţă.

Duminica trecută, cu amintirea asta în cap, m-am urcat într-un autobuz şi-am plecat, pentru prima dată, spre Chişinău. Şi-am avut cumva senzaţia că – deşi o să fac, la o adică, doar trei-patru paşi de casă, deşi am mai trecut alte zeci de graniţe – acum mă îndrept către celălalt capăt al lumii. Însă, imediat ce-am păşit dincolo, mi-a dispărut. Plus că a început să-mi fie cumva jenă de prejudecăţile pe care le-am auzit (şi, pe unele, le aveam şi eu) despre moldovenii de peste Prut.

„La sate e sărăcie lucie”. Chiar şi apreciate ochiometric, din mersul autobuzului, satele „lor” nu mi-au părut deloc mai „lucii” decît alte sute pe care le-am văzut la noi, nu doar în Moldova, ci şi prin Oltenia ori prin Dobrogea. „Să nu mergi cu maşina personală la Chişinău că ţi-o fură cît întorci spatele”. Am stat şi m-am plimbat patru zile prin oraş şi n-am simţit vreun pericol mai mare decît în Bucureşti, în Cluj ori în Craiova de a ţi se fura maşina. „Să nu mergi noaptea prin oraş că iei bătaie”. Am mers şi pe la două noaptea şi n-am luat. „Să nu ieşi cu laptopul la tine, că-i periculos”. În parcul Ştefan cel Mare am văzut cea mai mare aglomeraţie de oameni cu laptop stînd pe bancă. „Hotelurile din Chişinău sînt jalnice”. Am stat în multe hoteluri occidentale, cu acelaşi număr de stele, mult sub hotelul din Chişinău.

Am participat acolo la Festivalul Filmului Românesc din Chişinău, organizat de ICR, unde am prezentat filmul lui Radu Jude (şi, prin scenariu, cumva şi al meu), Lampa cu căciulă. Am dat vreo zece interviuri, am fost la o emisiune live, iar presa – cel puţin pe zona culturală – mi s-a părut chiar ceva mai profy decît cea de la noi. După proiecţie, într-o sală plină, am discutat cu oameni mai vorbăreţi şi mai interesaţi de film decît am avut parte oriunde în ţară.

În fine, dincolo de-o graniţă absurdă, Moldova de peste Prut mi s-a părut România. Mi s-a părut „acasă”.

din Suplimentul de cultură de azi

2 gânduri despre „Peste Prut

  1. Tocmai ce-am văzut „Lampa cu căciulă”. Foarte bun scenariul! Ţine-o tot aşa!
    Cât despre graniţă, unde ea este o zonă militarizată (de interes strategic, mai bine spus) este absolut normal ca fotografiatul să fie interzis. Şi eu îmi tot propun, de ceva ani, să ajung în Basarabia, însă cum nu prea mă interesează şi atrag oraşele şi viaţa culturală, am să fac asta când am să am suficient timp să mă pierd, cu cortul în spate şi aparatul foto de gât, prin pădurile ei milenare…

  2. acelasi lucru s-ar putea spune si despre Romania?
    cu o singura exceptie, calatoria cu masina, pe toate le-am facut in Bucuresti si acelasi rezultat ca cel al dvs din Chisinau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s