Confruntarea imbecililor

În weekend am tras o fugă la munte. Mai întîi pe Ciucaş – plai mioritic molcom, presărat cu oi şi cîini rătăciţi printre iarba înaltă, frumos de văzut într-o zi, dar, cred, plicticos dacă insişti şi a doua; bun de-o plimbare în aer curat pentru pensionari, o adevărată aventură, poate, pentru cei obişnuiţi doar să păşească pe drumul de la maşină la intrarea în mall. Am tăiat-o imediat în Piatra Craiului. Nu-i vorbă, şi acolo e trai pentru pensionari şi atleţii de mall, doar că, pornind de la cîmpie, în cîteva ceasuri, poţi ajunge pe o creastă spectaculoasă de peste 2200 m. În fine, alta-i povestea.

În Plaiul Foii, la corturi, practic s-a înfiinţat o nouă localitate: sute de „locuinţe” răsfirate pe toată valea, în jurul cărora roiesc oameni de toate vîrstele, căţei, vaci şi cai. Pe moment, ai impresia că dai peste o comunitate de castori. Se cară încontinuu lemne din pădure pentru foc, se reamenajează albia rîului, apar din senin mici baraje, se deviază cursul.  Una peste alta, o atmosferă care ar fi foarte plăcută, vie, amuzantă, de orăşeni scăpaţi la iarbă verde. Asta dacă în „localitate” n-ar exista – lucru imposibil, de altfel, oriunde se poate ajunge cu maşina – maneliştii.

N-ai cum să-i eviţi, orice ai face. Am observat că se plasează strategic, egal răspîndiţi în tot arealul, la distanţe suficient de bine definite încît manelele unora, date la maximum, să nu se interfereze cu ale celorlalţi. Plus că pe timpul zilei, cînd e relativ linişte – persoanele în cauză fiind concentrate pe cărat lemne, prăjit cartofi, făcut ciorbă la ceaun şi alte cele – nici nu-i poţi identifica. Par oameni normali. Probleme apar pe seară, după ce şi-au pus burta la cale şi şi-au făcut somnul de frumuseţe.

Am avut ghinionul să-mi întind cortul lîngă o culme a manelismului: o familie de bucureşteni care-şi aduseseră cu ei staţie, boxe uriaşe şi microfon. Cum s-a înserat puţin, a început distracţia: un fel de karoke pe manele. Băgaseră pe microfon şi un efect din ăla mişto, de nuntă, cu ecou, de răsuna toată valea. Îşi dădeau şi dedicaţii – „de la naşu Pandelică pentru finaaaa-naa-na-na”, îşi suprapuneau zbieretele lor peste cele ale soliştilor manelişti, mă rog, chef de chef. La un moment dat, au început să fie bruiaţi de alt gen de cocalar, unul cu ATV. Atevistul îşi plimba femela pe drumul dintre corturi, dus-întors, cu maximă viteză, pe o distanţă de cîteva sute de metri, alccelerînd şmechereşte şi pîrîind îngrozitor. Cum să mai faci karaoke în condiţiile astea? Maneliştii s-au oprit şi priveau spectacolul atevistului. Aveau pe chipuri un soi de uimire că cineva îndrăzneşte să-i deranjeze, amestecată cu invidia că ei nu posedă o aşa jucărie producătoare de zgomote. Atevistul a resimţit toate acestea ca pe un soi de admiraţie şi a plusat. Hai să le arate el cum îşi poartă femela pe cele mai înalte culmi ale fericirii – a pornit în trombă spre vîrful unui deal. Pe la jumătate, din cauza pantei foarte de abrupte şi a denivelărilor de teren, motorul s-a oprit şi atevistul şi-a trîntit femela cu curul de pămînt. Era cît pe ce să scape şi ATV-ul la vale. Hohote de rîs s-au stîrnit printre manelişti. Unul a luat microfonul cu efect şi a început să strige: „Papagalule-lule-lule”. Răsuna valea. Papagalul a redresat nervos ATV-ul, şi-a luat femela şi a dus-o la un loc sigur. Apoi s-a întors singur, cu viteză şi mai mare, încercînd să urce dealul. Şi-a luat şi el un cur de pămînt, blocînd ATV-ul între două pietre. Din nou, hohote de rîs şi, la microfon, „Papagalule-lule-lule”. Atevistul a plecat cu coada între picioare, iar maneliştii şi-au continuat cheful de chef, cu o mai mare satisfacţie.

Pe la două-trei noaptea, cînd toată lumea dormea prin corturi, cînd în toată valea nu se auzea decît susurul izvorului, s-a produs răzbunarea papagalului. A venit cu ATV-ul lîngă cortul maneliştilor, dîndu-i ture, cu motorul ambalat la maximum, pîrîind ca la un concert de drujbe. S-a trezit absolut toată lumea. Iar la un moment dat am auzit-o pe-o manelistă urlînd: „Haideţi, măi, oameni buni, să-l omorîm pe ăsta, că doar pe toţi ne deranjează!”.

7 gânduri despre „Confruntarea imbecililor

  1. Te rog, nu mai folosi cuvântul”femelă” când vorbeşti despre o femeie! Nu că femeile n-ar fi într-adevăr femele, însă sună atât de… manelistic. 😀

    Cât despre manele şi iubitorii lor, uite, de exemplu, un link către o căutare Google pentru prenumele tău: http://tinypic.com/usermedia.php?uo=XAS1fUiO8rBn013eHXZEsIh4l5k2TGxc Tragic, nu?!

    Sfatul meu e să încerci să nu mai stai niciodată într-o tabără de corturi – cel puţin nu în ţară -, decât dacă asta-i musai necesar, şi asta nu că maneliştii ar deranja cel mai mult la/ pe munte.

    Concediu plăcut!

  2. Bacii ungureni si cu cei vrancenii se incurajara
    ca sa il omoare pe cel ATV-ist
    c-avea cai putere si mandra femela
    dar n-avea manea,
    si ii deranja
    herghelia sa,
    ca da ture multe
    zgomotos de crunte
    si ii scotea din minti
    pe ei, baci cuminti
    (si civilizati,
    nu ca alti fârtați!)

  3. :))
    in Vama Veche totusi, manelisti.. thin on the ground. La o piesa de teatru in aer liber, peste drum, timp de 3 minute, a rasunat o manea.. cred ca atat le-a luat pana sa fie linsati :)) and the sea ran red.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s