Cărţi care te iau de prost

Recunosc, sînt un pic indignat. Am citit de dimineaţă trei cărţi. Citit, vorba vine. Le-am luat de pe raft, mai degrabă la întîmplare, ca să mă opresc doar asupra uneia, cea mai interesantă dintre.

Prima era constituită din eseuri despre iubire şi moarte. Subţirică, cu scris mare, am citit-o cap coadă. Şi-am rămas cu o senzaţie de vid mai acută decît dacă aş fi privit un meci de ligă secundă din campionatul românesc. Un autor celebru, evident inteligent şi cult, profesionist într-ale scrisului, dar de o mediocritate lucie, care a etalat crude  – şi crunte – povestioare ori banalităţi filosofice împănate cu trimiteri la mari personalităţi culturale ale lumii.

A doua era un roman de cîteva sute de pagini. Am citit primele o sută, după care am continuat pe sărite, cam cîte zece în calup, pînă la sfîrşit. După începutul  bun, foarte promiţător, cartea a fost o continuă cădere liberă. Nimic în afară de o nostalgie găunoasă, relevantă doar  pentru autor şi cunoştinţele sale, pusă în pagină cu un talent incredibil de a rata esenţialul, marea povestea promisă la tot pasul, care însă nu mai vine. Timp de cîteva ore am „văzut” încontinuu un om – autorul – care îşi ia avînt să sară un şanţ, mă asigură prin vorbe meşteşugite  că o să-mi arate ceva spectaculos, se laudă cu capacităţile extraordinare şi cu misiunea lui sacră de a o face (i-a promis bunicului, încă din fragedă copilărie), pentru a se opri, de fiecare dată, pe marginea lui.  Cred că, de oricît har stilistic ar beneficia un scriitor, acesta devine ridicol cînd încearcă să transforme o pumneală din copilărie în  Bătălia de la Waterloo. Sau poate încerca, dar în cheie ironică, nu crezînd că a fost, pe bune, eroul unui asemenea eveniment, nu vînzîndu-mi-o ca pe-o chestie care va marca omenirea.

În fine, pe-a treia doar am frunzărit-o. O alesesem doar de amuzament, datorită stupizeniei titlului. Una dintre miile de porcărioare „cum să”, care te-nvaţă chipurile să rezolvi practic, profesionist, varii probleme cotidiene. Vreo jumătate de oră, pe sărite, prin afirmaţiile idioate cu caracter „ştiinţific”, a fost distractivă, după care m-a lăsat mască prin pretinsa ei seriozitate, vorbind despre nimic.  În vreme ce pot acorda un anumit respect genului acesta de cărţulii care mă învaţă să ud florile, să cresc hamsteri etc., îmi fac cruce cînd văd că cineva a scris 200 de pagini despre cum să deschizi şi cum să vorbeşti la telefonul mobil.

Judec o carte în funcţie de ceea ce şi-a propus autorul. Şi-o accept, o duc pînă la capăt şi atunci cînd are multe lipsuri, ba chiar şi cînd e de-o prostie cinstită. N-o pot tolera însă cînd, prin toate cusăturile ei cu aţă albă, simt că autorul  mă ia pe mine, cititorul, de prost.

Şi-s oarecum şocat – indignat e prea mult spus; fiecare citeşte ce, cum şi cît vrea – cînd mă gîndesc la succesul pe care îl au toate cele trei cărţi „citite” azi de mine nu doar în rîndul amatorilor, ci şi al aşa-zişilor profesionişti.

14 gânduri despre „Cărţi care te iau de prost

  1. Nu la toate cărțile se specifică din titlu că e pentru începători… și nu îi ia pe toți de proști, dar există probabil unele motive pentru a lungii explicațiile mai mult decât o cere bunul simț (cum ar fi un minim de 200 de pagini, ori un anumit număr de cuvinte 🙂 )… cărțile de acest gen mereu am considerat că sunt făcute de „șmecheri” pentru „fraieri”, fiindcă sunt făcute mai mult pentru a fi cumpărate și nu pentru că ar avea ceva de valoare… dincolo de asta, gusturile nu se discută, nu-i așa? 😉

  2. Oricum, admir delicatetea (sau prudenta?) de care dati dovada nedivulgand titlurile si autorii 🙂

    Spuneti ca judecati o carte in functie de ce isi propune autorul. Va admir – eu n-am reusit niciodata sa-mi dau seama ce-si propune un autor.

  3. N-am dat nume pentru că aici e vorba de o anumită categorie de cărţi şi autori. De prudenţă, nu-i cazul: cred că am dat cel puţin o chestie la fiecare carte pomenită încît, dacă ţineva ţine morţiş, să priceapă la cine şi la ce mă refer în cazul de faţă… Cît despre ce-şi propune un autor nu-i mare filosofie, nu mă refer la „mesajul” lui profund, ci pur şi simplu la atitudinea lui faţă de cititor. E suficient să te întrebi dacă omul respectiv are sau nu ceva autentic de spus (de dat; cum ar fi vreo emoţie, de exemplu) în afară de a-şi flutura vanităţile scriitoriceşti.

  4. @ flazarescu

    M-ati luminat, macar in parte. Oricum, pare un joc un pic sadic, pentru ca dupa ce ca respectivele carti sunt proaste (daca pricep bine), dvs. mai supuneti cititorul blogului si la efortul de a le identifica.

    Nici nu vreau sa ma gandesc ce-ar fi avut acelasi cititor de patimit daca erau carti bune 🙂

  5. Bună seara domnu Lăzărescu!
    Mă numesc Melciisedec şam mai fost pe blogu dumneavoastră când cu domnu Gică, băeatu cu gresea şi cu melci care nu se decojea la franceji şi vă respectă mult de tot.
    Ear ieu am zis căci dacă e vacanţă sau concediu să dau o fugă să văd ce mai face, ce mai spune şam sesizat respectos căci aveţ o problemă zic eu. Chear două.
    Una ie că de ce nu vă place crasele banalităţ metafizice în literatură? Căci şi ele face parte din lumea oamenilor şi a vieţi lor (de unde vine orice scris) căci altfel la ce lear fi trebuit unora? Miem place banlităţile metafizice la fel de mult ca lucrurile intime, unice, indiscrete şi înţelese doar de cine lea scris şi unii depe lîngă iel, aicea ieu aprob violarea intimităţi ca să vedem şi noi lucruri care nu se cuvine în realitate, mai ales psihologice. Miem place şi cînd alţi vorbeşte numai de chestia lor rolandbartiană, cum se chinueşte ei să dea veaţă la o finţă de hîrtie şatuncea chear crecă din cauza la atavismele mele pe care nu le pot potoli nici cu Heideger, nici cu Bah, nici cu Rilche. Deci crecăm place chear dacă e numa test de cuvinte.
    Şi nu crecă iea cititoru de prost decît un prost mai scriitor. Mai e şi o vorbă cînd cunperi ceva prea scunp şi te superi pe capitalism şi te întreabă unu da ce, ţa băgat mînan portofel? Dacă vrei cumper, dacă nu, stai. Deci pe mine vorba asta mă inerviază, dar am spuso aşa căci probabil se potrivşte.
    Ieu crecă aşa consider uneori în general cu liteartura şi vă salut şi vă consider atît pe dumneavoastră cît şi domnului Gică!

  6. Recunosc că am citit doar în diagonală, şi-apoi fontul e atât de mic… (de mai bine de două ore caut – fără succes – ceva demn de a fi încadrat în categoria blogului literar); da’ să revin: ar fi fost interesant să daţi şi numele cărţilor, nu de alta dar s-ar putea ca eventualii Dvs. cititori – eu de exemplu – să dorească o validare personală a gusturilor Dvs. literare. Şi-apoi cine a cumpărat cărţile alea?! Dacă acela sunteţi Dvs., pe ce bază aţi făcut achiziţia?!

    @Micawber „eu n-am reusit niciodata sa-mi dau seama ce-si propune un autor” nici eu, eu una mă cufund într-o carte precum vara într-un lac lac de munte; 🙂 când citesc numai există nimeni şi nimic în afara mea şi a poveştii, la autor mă gândesc înainte de-a cumpăra cartea, şi foarte adesea şi după ce-o termin de citit.

  7. M-a atras de data asta tiltlul articolului tau. Citindu-l, iti dau dreptate. Ma abtin de la a critica de data aceasta, fac insa doar cateva specificatii particulare. Lasand la o parte acele carti gen „Cum sa…” de care chiar e plina lumea si care, pana la urma, daca chiar le citesti, devin comice, pentru ca nu exista retete valabile pentru fiecare pentru a deveni fericit, frumos, banos etc si ce-si mai propun ei sa te invete prin psihologii castigate in timp ce asteptau la barbier, respectiv la pedichiurista, ma gandesc acum doar la cateva persoane de o mediocritate dureroasa, care s-au gandit ca, ce-ar fi daca ar scrie si ei?.
    Astfel, aflu ca o anume doamna imbie medicii prin spitale, cand ajunge sa fie tratata cu volumul ei de carti (sincer, asta m-a socat!) unde insira pe vreo suta de pagini „neste” poezioare fara noima. Un alt domn, trecut de mult de prima tinerete, la fel, scrie poezii despre iubita lui din tinerete (pe care nimeni nu a cunoscut-o!) si care l-a parasit. Tema oricarei poezii – ia una la alegere – este:”De ce m-ai parasit”, sau, ma rog, pe acolo pe undeva.
    Asa, chiar nu ma deranjeaza deloc ca cineva vrea sa scrie. OK, sa scrie, dar nu ma pot convinge pe mine (sau pe altii) ca prin simplul fapt ca scriu, au si talent. De ce? Simplu: talentul se simte. E viata din fiecare. Chiar si o seara plictisitoare poate fi descrisa frumos, daca ai talent, insa prin asta sa trezesti aprecierea frumosului in cititor si nu sa generezi, la randul ei, plictiseala.

  8. @Dragomara
    Am incercat sa te contactez pe blogul tau, da nu se pot afisa comentarii. Cel putin, pe mine m-a refuzat. Poate ar trebui sa revizuiesti setarile.
    Intr-adevar, blogurile strict literare sunt extrem de putine. Ele sunt doar cu predilectie literare. Daca doresti, poti vizita si urmatorul link: http://lisandrulisandru.wordpress.com/
    Incearca! Poate gasesti ceva sa-ti placa.

  9. @dragomara: Nu am vrut să lansez ghicitori, ci doar am semnalat o categorie de cărţi. Nu prea am nevoie sa-mi valideze cineva gusturile, cu atît mai mult cu cît nu era vorba aici de o judecată de gust… Eu am cumpărat cărţile, din curiozitate profesională. Îmi place, nu-mi place, vreau să fiu la curent cu noutăţile din breaslă.

  10. @Florin – nu trebuie să o iei chiar atât de personal, e vorba doar de-o remarcă; şi-apoi la ce gen de reacţii te poţi aştepta când afirmi că desertul a fost oribil, dar nu-mi spui în ce-a constat el efectiv?! (asta ca să folosesc o comparaţie… lejeră). 😛 Îmi cer scuze dacă te-a deranjat comentariul meu, promit să comentez în altă parte; sincer, m-ar fi interesat să-ţi cunosc gusturile literare, da’pot trăi şi fără, cred. :-))

    Cât priveşte cartea, eu una sunt foarte atentă cu ce cumpăr, şi nu citesc niciodată ceea ce nu-mi place, fericita de mine.

    @Sorina – S-a notat. Mulţumesc frumos.

  11. @dragomara: exagerezi cu supărarea. Nici vorbă. Am încercat să fiu mai limpede…

    Cît despre gusturi, acestea se pot vedea în sutele de mii de semne pe care le am scrise pe blogul ăsta, nu doar după unul singur, care oricum n-avea legătură cu subiectul „gusturi”.

  12. eu consider ca literatura este pur subiectiva, fiecare are preferintele sale si gunoiul unuia poate fi comoara altuia asa ca ce mai incolo si-ncoace ca oamenii sunt diferiti la fel si cartile

  13. @julia: eu nu cred că-i chiar fix aşa. Nu-i ca la votul OTV, există cărţi bune şi cărţi proaste aşa cum există alb şi negru. Pe criteriul asta ne-am manelizat ca naţie: e frumos ce-mi place mie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s