Reţetă miraculoasă de slăbit

În ultimele două-trei luni, de cînd m-am cîntărit ultima dată, am slăbit vreo cinci kilograme. S-a dus binişor şi din burtă, trebuie să-mi fac găuri noi la curea, toţi pantalonii recenţi îmi cad de pe mine, au început să-mi vină perfect ăia de acum trei ani, cînd aveam şaptezeci de kile. Şi asta – am identificat eu -, cam din momentul în care am renunţat să mai fiu în vreun fel – cum am fost vreme de-un an – preocupat de slăbit. Am renunţat la mîncatul de frunzuliţe, la oră fixă, o dată pe zi etc. şi-am revenit la programul meu de mîncat hoatic, orice, pe săturate, în special pe la două noaptea, cum aveam obiceiul pe vremuri. Ceea ce mi se părea, totuşi, destul de ciudat. L-am întrebat pe Teodorovici cum naiba se explică aşa ceva şi el spunea că-i posibil să mă îmbolnăvit cumva.

Azi însă, păşind voiniceşte pe stradă, bucuros că am scăpat mai devreme de la dentist (i s-a făcut rău în timp ce mă meşterea; o durere teribilă de şale; l-am văzut cum îi tremura mîna în care ţinea freza) şi trăgîndu-mi pantalonii care-mi tot cădeau pe vine, mi s-a aprins beculeţul. Am slăbit de frica frezelor, a extracţiilor, a tăieturilor şi a cusăturilor pe care le-am suportat la dentist. Se şi pupă perfect – am calculat – slăbitul a început de cînd m-am apucat de asta. Prin urmare, iată o reţetă miraculoasă de slăbit: spaima. Nu te duci la nutriţionist, nu reduci mesele, nu alergi pînă-ţi crapă ochii. Stai în sala de aşteptare la dentist – deşi e preferabil să fii pacient tu însu(ă)ţi – şi asculţi zgomotul frezei pe dinţi. Dacă pacientul urlă de durere e – cred – şi mai eficient.

9 gânduri despre „Reţetă miraculoasă de slăbit

  1. da, emotiile puternice consuma mai multa energie din organism decat o viata banala, fara emotii deosebite.
    dragostea are acelasi efect. ia incearca urmatoarea cura cu… iubire… 😉

    o seara frumoasa!

  2. Cu iubirea adevărată nu merge. Poate doar cu suferinţele penibile de amor, în adolescenţă (cînd aveam 45 de kile cu tot cu bocanci).

  3. florine,
    hehe, eu am fost la dentist vreo sapte sedinte anul asta, dar efectul n-a fost acelasi ca la tine.
    poate pentru ca imi anihilam frica cu doua doze de bere preventive?:)

  4. Poate merita sa amintesc de experienta mea inainte de dentist – abia puteam manca, ma dureau maselele cand incercam sa mestec snitel, dar! mancam rar, mestecam atent, 74 de kile.

    De cand mi-am facut maselele perfect, porcometrul nu a scazut sub 89 de kile 😦

    Cariati-va dintii!

  5. Păi se știe de când lumea că stress-ul (frica, spaima, teama…) consumă foarte multă energie calorică… nu întâmplător persoanele mai pline sunt și mai relaxate (în afara cazurilor în care persoana în cauză suferă de anumite boli care să-i mărească greutatea corporală).

  6. Pingback: În aşteptarea dinţilor « Florin Lăzărescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s