Un gând despre „La tîrgul de oale

  1. Cateodata bunicu’ ne trimitea la culcare cu urmatoarele vorbe: „Hai, la cutie!”.
    Prin 2000, la manastirea Samurcasesti, o batrana mi-a povestit ca si-a crescut pe rand cei trei copii intr-o ladita. Ii lua si cu ea la camp, pe cel mai mic in ladita: acolo minca, acolo dormea, cat era ziua de lunga, pina cind isi termina ea treaba.
    Probabil asta este o structura antropologica deopotriva a realului si imaginarului. Am un exemplu proaspat, ce-mi incurajaza ipoteza.
    Cam acum o ora, induiosata, le-am aratat poza copiilor, intrebandu-ma, dar si pe ei, in acelasi timp (cum rar mi se intimpla, pentru a sublinia, prin comparatie, relativa lor bunastare): „Cum ar fi fost ca eu si tati sa fim comercianti de oale si strachini si voi sa dormiti in cutie, pe perna, acoperiti cu o paturica galbena, prin targuri?”.
    „Ne-ar fi fost foarte bine!” mi-a retezat-o, taios (cum altfel se poate reteza?)fiica cea mare.
    Si daca ma uit cu atentie, puiutului din fotografie ii este chiar bine. Ca si tatalui sau. Ploaia a spalat bine totul, aerul e curat, in curand clientele de dincolo de gardulet vor ajunge si pe la noi, pe la taraba, cu larma lor voioasa!
    Poate nu vor cumpara oala de lut sau setul de cesti, dar nu vor putea pleca fara un suvenir, fara doua-trei boluri.S.a.m.d.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s