Noul paşaport

Într-o perioadă din aia nasoală de treabă non-stop, cu dead-line-uri şi alte chestii – timp în care am dormit, în medie, 4 ceasuri din 24 -, am primit vestea bună că  o să merg la Moscova şi la New Orleans. Vestea proastă era că mi-a expirat paşaportul şi că trebuia să-mi fac altul repede-repede. Nu-i problemă, mi-am zis, prind eu o fereastră în treburile mele şi rezolv.

Am sunat la Paşapoarte, şi-am întrebat de actele necesare. N-am înţeles de ce, dar aveam nevoie şi de certificatul de naştere. Evident, nu l-am găsit. După două zile, cînd eram pe punctul să mă duc să-mi scot altul, l-am găsit, miraculos, în Biblie. Apoi m-am dus cu toate actele la Paşapoarte, în celălalt capăt al oraşului.  Taxele, conform indicaţiilor telefonice, se puteau plăti şi acolo. Ei, canci, una trebuia plătită la CEC. Iar la CEC am prins zi de pensie şi am stat două ceasuri la o coadă imensă ca să dau statulului român 80 de lei. M-am întors la Paşapoarte şi mi s-a spus că-i prea tîrziu (ora 12) pentru un bon de programare. M-am întors luni „la prima oră”, cum mi s-a spus, adică 8.30, cînd se deschide ghişeul de programări. „Nu mai avem bonuri pe azi”. Cică prima oră înseamnă ora 6 dimineaţa. „Nu mă puteţi programa de azi pe mîine, dacă tot sînt aici?”. Am primit un „nu” sec şi invitaţia, dacă nu-mi convine, să mă programez online. „Şi cît durează?”. „Nu ştim, dar o să vă contactăm noi”.

Deşi m-am culcat aseară pe la 3, m-am trezit dimineaţă pe la 6 şi ceva şi m-am dus, chior de somn, la Paşapoarte. Am stat la o coadă din aia ca în comunism, zgribulind de frig (mi-am luat naibii sandale, că vine vara, dar erau doar 7 grade). Am legat vreo cîteva prietenii, am înaintat ca melcul, m-am bucurat cîţi oameni se pot trezi – culmea – mai tîrziu şi mai greu decît mine. Am fost antepenultimul fericit cîştigător al unui bon. Vreo 30 de persoane – deşi au stat şi ele în aceleaşi condiţii ca mine, dar au venit o ţîră mai tîrziu – trebuie să mai încerce şi mîine.

La unu jumătate, cînd am fost programat, bîntuiam pe-acolo. Un sfert de oră, biroul de „preluări imagini” a stat gol. Apoi a apărut un domn, a intrat şi a vorbit la telefon, relaxat, vreo 10 minute. S-a făcut 2, iar la 2 jumătate se termina programul. „S-a creat un mic decalaj”, ne-a explicat domnul, invitîndu-l pe primul la rînd. Prin sticla ghişeului, vedeam cum domnul abia se mişca. În plus părea că oferă consiliere psihologică celor cărora le „prelua imaginea”. Simţeam cum trece, secundă cu secundă, timpul. Domnul de la bonuri a venit şi l-a băgat în faţa mea pe-un tip cu aspect de Bote, pe care nu-l văzusem de nicio culoare dimineaţă la coadă.

Ca să nu mă enervez, mi-am fixat privirea pe o bătrînă care, aşezată pe-un scaun, cu cartea pusă şcolăreşte pe-o măsuţă din sala de aşteptare, citea rugăciuni. Probabil m-a observat şi ea, din moment ce m-am trezit cu ea lîngă mine. Avea chef de vorbă. Mi-a spus că „mă ştie” de dimineaţă. Că-i din Miroslava şi că stă în Iaşi de la 6. Cred că între timp citise cartea de rugăciuni măcar de vreo două ori. A vrut s-o las înaintea mea, dar n-a acceptat. Oricum, cică nu ne-ar da voie, trebuie să respectăm ordinea de pe bon.  Am întrebat-o ce face cu paşaportul. „Vă duceţi la copii, afară?”. „Aaa, nu, copii mei n-au vrut să plece. Dar eu vreau să mă plimb acum, la sfîrşitul vieţii. Mă duc pe la mănăstiri, în Ucraina”. Avea un zîmbet fain, senin, cînd a rostit cumva diferit de restul frazei „la sfîrşitul vieţii”. Mi-a mai spus că-i o persoană activă, c-a fost profesoară la viaţa ei şi că n-are stare. Să ştiu eu bine că nu-i minciună: „Inima, sufletul nu îmbătrînesc”. Am felicitat-o din inimă pentru curaj. Mi-a mai spus că şi-a mai făcut un paşaport cu cinci ani în urmă, dar pînă să se hotărască de plecare, i-a expirat. Dar acum nu mai stă pe gînduri. Şi-a luat şi bilet. Costă doar 150 de euro. S-ar fi dus la Locurile Sfinte, dar acolo e o mie de euro şi nu-i are. „E bună şi Ucraina, că-i cea mai ieftină!”.

La două şi jumate, mi-a venit şi mie rîndul la „preluări imagini”. Lent, lent în mişcări, domnul cu pricina, dar vorbăreţ cît încape. Am profitat de discuţia omenoasă şi l-am întreabat dacă nu se poate să primesc şi mai urgent paşaportul de urgenţă, care se eliberează de regulă în 3 zile. I-am explicat că-mi trebuie repede-repede pentru o viză la Moscova. „În schimb de experienţă?”. „Nu, la un festival de literatură”. „Da ce sînteţi dvs?”. „Scriitor”. „Şi, puteţi trăi din asta?”. „Păi, uitaţi-vă la mine, trăiesc”. A zîmbit şi mi-a spus să revin azi după paşaport, peste vreo două ceasuri.  De bucurie, am ieşit repede şi-am uitat să-i urez bătrînei drum bun în Ucraina.

Dau „publish” la textul ăsta şi mă duc înapoi la ghişeul de „eliberări”. Poate că domnul cel cu mişcări lente şi cu inimă bună, o fi ajutat-o şi pe bătrînă aia să-şi ia mai repede paşaportul.

4 gânduri despre „Noul paşaport

  1. Bună seara domnu Florin Gică sunt băeatu cu gresea. Da ce făceţ la Moscova? Deci ce voiam să vă spun. Nu prea ie de treabă la ruşi căci a încercat şi Bejan acu vreo doi ani. Mai degrabă în Spanea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s