Poveste despre taxe

O poveste pe care am scris-o cu ani în urmă pentru Suplimentul de cultură, dar care aflu azi că a rămas neschimbată:

Căutînd să descarc de pe site-ul Ministerului de Finanţe un formular pentru declaraţia de venit global, am descoperit, printre alte basme, şi o Poveste despre taxe. Hopa! – sînt şi artişti pe-aici, mi-am zis. Am amînat aventura completării formularului şi am zăbovit puţin la „Pagina copiilor“. Nici n-aveam cum să mă abţin. Prezentarea suna prea tentant: „Povestea unui băieţel de vîrsta ta care intră în lumea impozitelor şi taxelor şi află rolul pe care acestea îl joacă în viaţa oricărei comunităţi. O poveste ce te va fascina şi te va ajuta să înţelegi de ce cu toţii trebuie să plătim impozite şi trebuie să contribuim la bunăstarea societăţii în care trăim“.

Totul începe extrem de agreabil, cu un moto din Constituţia României: „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice“. Mă gîndesc că citatul e foarte bine ales, avînd puterea de a captiva orice puşti pentru care site-ul Ministerului de Finanţe e un teren de joacă. Ei, dragii moşului, dar să trecem. Din poveste mult mai este…

A fost odată ca niciodată copilul Ionel, care dorea să i se citească o carte. Şi s-a dus la tatăl său şi l-a găsit tare preocupat. „Tată, ce faci?“ „Fac ceva foarte important… S-a uitat serios la fiul său şi a adăugat cu o voce misterioasă: îmi completez declaraţia fiscală“ (m-am întrebat de ce oare are tatăl o voce „misterioasă“; nu cumva vrea să mintă în declaraţie?). Ionel arde de nerăbdare să afle totul despre fiscalitate: „Explică-mi, te rog, ce înseamnă asta!“. Păi, e simplu, îi zice tatăl: „Noi ne-am născut în România, şi sîntem cetăţeni ai acestei ţări…“ (copilul nu observă virgula pusă aiurea, dar „artistul“ de la finanţe ar fi trebuit să o vadă cînd şi-a scris povestea; nu de alta, însă ce s-ar întîmpla dacă ai pune o virgulă la întîmplare într-un şir de cifre?). E simplu, îi spune tatăl copilului, taxele şi impozitele trebuie colectate pentru a întreţine şcolile şi spitalele, ca să fie plătiţi profesorii sau doctorii, pentru că „oamenii care lucrează în aceste domenii nu produc nimic“ (spre deosebire de cei de la finanţe care produc foarte multe lucruri, aş adăuga eu). Ionel pare cumva lămurit, pleacă la culcare, dar nu-şi găseşte liniştea, nu poate dormi de grija taxelor.

Apare Spiriduşul, care îl ia într-o aventură minunată în pădure. Acolo situaţia e nasoală. Şcoala este închisă din lipsă de fonduri. Elevii sînt în vacanţă forţată. Ionel se cutremură de o aşa grozăvie. Doamna profesoară Bufniţă (obişnuită pînă atunci să nu producă nimic) îşi caută disperată de lucru la domnul Castor, care are nevoie de un contabil. Iepuroaica e îngrijorată că n-a mai primit ajutor social. Bărbatul ei cică e plecat la muncă. Vulpea şi-a rupt piciorul şi îl aşteaptă degeaba pe doctorul generalist Barză (barza?! Asta nu lucra pe vremuri la maternitate?), care nu poate veni să o ia la spital din cauză că maşina salvării nu mai are benzină. Melcul vine în grabă şi spune că pădurea se află în pericol de a fi atacată de o oaste de omizi. În fine, o adevărată tragedie, generată de apariţia în pădure a unui Zapciu lacom, care a deturnat fondurile…

La un moment dat, mi-am pierdut răbdarea şi am citit pe sărite. Zapciu părea menit să fie un reprezentant al criminalităţii fiscale, dar pe mine numele lui m-a dus cu gîndul că acesta ar ţine de Ministerul de Finanţe. Citiţi voi povestea pînă la capăt, eventual seara, în sînul familiei, ca să puteţi dormi liniştiţi, aici.

Later edit! După cum mi-a spus o prietenă, se pare că băieţii de la finanţe s-au sesizat. Pagina spre care trimiteam dimineaţă link –  cînd părea vie şi nevătămată – a fost ştearsă.

7 gânduri despre „Poveste despre taxe

  1. Prin anii ’60 ai secolului trecut, pe ecranele capitalei rula un film chinezesc, cu un revoluţionar care îşi dădea sufletul pe câmpul de luptă. Lupte, explozii, fum, zgomot, acte de o bravură incredibilă…
    – Care este ultima ta dorinţă ? îl întreabă pe erou, urlând, prietenul acestuia.
    -Să-mi plăteşti cotizaţia de partid, răspunde prompt şi suflând greu omul întins la pământ.

  2. Am vrut să spun că deştepţii de contabili au înţeles că acest popor are, ca şi asiaticii, o adevărată evlavie pentru taxe, impozite, dări, accize, contribuţii şi cotizaţii… De ce să nu profite şi ei, la o adică, de această înclinaţie a unor oameni care stau la cozi uriaşe, pentru a arunca, de-a surda, nişte bani din buzunar ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s