Noi şi părinţii noştri

Din Suplimentul de cultură de azi:

Veni vorba zilele trecute la o discuţie între prieteni: deşi obişnuim să-i ironizăm, să-i observăm cum „bat cîmpii”, „lasă-i, bă, că au obsesiile lor”, „au trăit alte vremuri, nu se mai pot adapta”, cu ce-am fi noi mai buni decît părinţii noştri? „Noi”, adică ăştia – să spunem absolut orientativ – între 25 şi 35 de ani. Noi, ăştia nu demult căsătoriţi, nu demult părinţi, nu demult angajaţi, pe scurt, oameni nu demult cu adevărat, chipurile, responsabili.

Ceea ce ne desparte în primul rînd – fără a ne face neapărat mai buni ori mai răi decît părinţii noştri, dar clar ne desparte – e că sîntem mai infantili decît ei la vîrsta noastră. Sîntem mai egoişti, ne căsătorim mai tîrziu, vrem să prelungim cît mai mult acea stare caracterizată prin „să-mi mai trăiesc încă viaţa”. Ca şi cum pe urmă, amin şi la groapă!

Ca părinţi, la rîndul nostru, sîntem cel puţin mai comici: să ridice două degete cine-i părinte tînăr şi nu a trimis pe mail/ n-a postat pe blog/ n-a listat şi-a tot arătat poza copilului său încă din stadiul de embrion văzut la ecografie. După faza de entuziasm aproape isteric, de lugu-lugu cu ochii ieşiţi din orbire de (auto)admiraţie pentru ce-am fost în stare să scoatem din noi, să facă un pas înainte părintele tînăr care nu a gîndit măcar o singură dată în sinea lui „normal, îl iubesc de nu mai pot, dar copilul ăsta îmi omoară cariera”. Ceea ce părinţii noştri nu prea cred că făceau.

Cu munca, aici să vezi diferenţe. Într-adevăr, cred că muncim mai mult. Dar pentru ce? Uneori am impresia că generaţia mea munceşte doar pentru a putea merge în concediu. Sau pentru a-şi cumpăra „jucărele”: nu casă, maşină, televizor, calculator, mă rog, lucruri funcţionale de care ai neapărat nevoie, ci „bijuterii” cu care să ne împăunăm. Acasă, cînd pornim să facem o ciorbă şi ne iese ghiveci, întrebăm mult mai obsesiv decît mama (care ne-a enervat întotdeauna cu asta): „Îţi place?! E bună?!”. Cînd am terminat de văruit casa, ne comportăm de parcă tocmai am fi participat la renovarea Capelei Sixtine. La serviciu, competiţia dintre noi, „promovarea”, îmbracă de cele mai multe ori un aer de bătălie între premianţii clasei. Cînd muncim la un raport, la un proiect, la o vînzare, la ce mai facem noi – cam toţi vorbim despre asta cu o importanţă de parcă am construi piramide sau am lansa rachete în cosmos. Plus că sîntem mai aferaţi, mai stresaţi, chiar şi atunci cînd nu avem nicio treabă.

Cred că o să-i enervez pe mulţi cu aceste generalităţi, cu aceste impresii personale, dar mă risc. Ştiu bine că măcar vreo doi părinţi (dintre cei adevăraţi, adică ai noştri) tot ung pe suflet.

7 gânduri despre „Noi şi părinţii noştri

  1. Cît se poate de adevărat. Dar cîţi dintre cei din noua generaţie au curajul să recunoască aceste evidenţe ?

  2. Bună ziua domnu Florin Gică sunt. Mea plăcut articolu cu părinţi. Dar să ştiţ că nu toţ părinţii ie buni, adică eu crecă tare mulţi părinţi nu ie buni de fapt. Căci ieu am observat căci părinţii de azi nu mai vorbeşte cu copii lor. Ieu zic căci aceasta ie o mare problemă ca să zic aşa. Ei stă mai mult cu calu, cu vaca, la servici sau la teve decît vorbeşte cu copii lor.
    Părinţii de azi nu mai creşte pe copiii lor, ci ca să zic aşa cu un fel de vorbă care am auzit ieu la un profesor, ei investeş-te în copii lor. Adică zicea profesoru că copii de az ie ca un fel de bănci şi de aceia nu mai es oameni din ei.
    Deci ieu Gică dacă am să am copi, Doamne ajută, ieu am să mă cam lăs de meserie, adică o să mai pun grese pe la unu altu la noi, dar nu mai plec înafară, ca să am timp să vorbesc mult cu copii mei şi am să es cu ei să mă plinb şi o să le iau un cîne mai eftin, şi o s-ăi pun sămi citească din cărţi şi ieu o să le povestesc cea-m văzut ieu pe la franceji şi pe unde am mai fost ieu la treabă în lume.
    Vaş zice mai mult dar ie o fată pe aicişa domşoara Patricia care se supără pe mine dar să ştiţ căci ieu nu ştiu dece căci ieu nu cunosc nici o Patrice decît iera în sat la noi fata lu Gagarin care o chema Patrice dar ieu na-m avut treabă cu ia.

  3. Domnu’ Gica, nu va faceti inima rea, sa stiti ca sunt multi cei care va citesc cu placere,,, mai multi decat toate Patriciile din lume. Pe cuvant! Nu ne lipsiti de lectiile Dvs. de viata, am fi mai saraci!

  4. da Giga las-o tu pe Patrica in pace si vezi-ti de treburile tale…apai din toate basmele nu stii ca toti eroii intampinau probleme dar treceau peste ele;) fii tare!

  5. Multumesc Florin! Sunt o mama de „copii” mari, :o)).
    Dar cine-i de vina? Un pic chiar noi parintii care vrem tot ce-i mai bun si mai extra pentru odrasle, tot ce „n-am avut noi”, dar si, poate în cea mai mare parte, „ambientul” care ne înconjoara. Si împotriva acestor tendinte de-a dreptul alienanate, (sa fii cel mai bun/realizat/bogat/înalt frumos si cu ochi albastrii), sunteti voi, cei tineri care trebuie sa va opuneti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s