Xuan Kong Fei Xing

La început au fost prosoapele. Sau poate creioanele cu radieră, pixurile, undiţele, ciorapii şi maiourile – toate purtînd nişte inscripţii misterioase, la care care, cu puţin puţin entuziasm şi forţă de autosugestie, astăzi am putea medita ceasuri întregi, considerîndu-le adevărate mostre de înţelepciune tradiţională. Să nu uităm renumiţii tenişi, care dominau de departe orice eventuală statistică de încălţări „pe cap de locuitor”, în perioada comunistă.

În ultimii ani, dintre numeroasele bunuri chinezeşti „la îndemîna tuturor” – menite să-ţi marcheze destinul şi să ţi-l schimbe pe ici pe colo, prin punctele esenţiale – românilor li se aprind călcîiele după senzaţionala descoperire, veche de mii de ani, numită Feng Shui. Mulţi au aflat că există un Feng Shui în tot şi în toate – în interior şi în exterior, în sănătate, în dragoste, în bucătărie, în dormitor, la locul de muncă, în profitul net, în maşină, în parc etc. – şi-şi bat capul să găsească cu orice preţ remedii împotriva energiei shar, o cale practică de a face faţă sha chi-ului înconjurător. Şi ştiţi de ce? Pentru că aceşti români sînt atît de puternic spiritualizaţi, încît nu mai pot trăi fără doza zilnică de sheng chi, servită la pat, în sufragerie sau la birou.

Ca să ştim clar despre ce e vorba, vă propun o descriere pe înţelelesul tuturor a Feng Shui-ului, făcută de maestrul Joseph Yu: „Feng înseamnă vînt, iar Shui înseamnă apă. În Cartea despre înhumare a lui Guo Pu, Chi este dispersat de vînt şi reţinut de apă. În acest context, prin Chi, ne referim la Sheng Chi. Aceasta este dispersată de vînt, dar este reţinută de existenţa apei. Prin urmare, Feng Shui este studiul modurilor prin care putem face ca un anumit loc să fie ferit de atacurile vîntului care dispersează energia şi să o reţină pe aceasta din urmă cu ajutorul prezenţei apei”. Simplu, nu?!

Cine nu se descurcă singur poate apela – contra cost, bănuiesc; dar ce mai contează banii atunci cînd vrei să fii cît mai Feng Shui posibil? – la consilierea unor specialişti sau la nenumăratele best-seller-uri existente pe piaţă. De exemplu, echipa FSRC Romania, pe baza învăţăturilor „Stelelor zburatoare – Xuan Kong Fei Xing”, vă poate rezolva ecuaţia vieţii. Se fac măsuratori cu busola geomantică denumită „Luo Pan”, care sînt combinate cu data construirii clădirii în care locuiţi sau cu data ultimei renovări. Rezultă caracteristicile şi potenţialul energetic al clădirii. Apoi se adaugă data naşterii dumneavoastră şi a altor persoane ce locuiesc în imobil, se analizează clădirea şi mediul înconjurator, iar, în final sînt recomandate soluţii precise pentru echilibrarea şi optimizarea energiilor locuinţei sau biroului. Soluţiile pot fi integrate în decoraţiile interioare existente, în conformitate cu gustul fiecăruia.

Propun o temă de meditaţie pentru un maestru în Xuan Kong Fei Xing: se dă un cetăţean plin de energii, care tocmai s-a mutat într-o garsonieră închiriată din Pantelimon. Mediul înconjurător e aşa şi-aşa. Pe casa scării nu e bec, iar la intrarea în bloc sînt vreo cîţiva inşi supăraţi, care joacă barbut. Cînd dă să intre în locuinţă, găseşte un topor înfipt în uşă. În bucătărie, o ţeavă spartă. În singura lui cameră, lustra smulsă din tavan. Îşi îngrămădeşte pe unde poate tot ce-a adunat în viaţa lui: vreo zece saci cu haine, vreo cinci, cu cărţi, un frigider, un televizor, un şifonier, o canapea, un aragaz, două mese şi citeva scaune. Plus alte acareturi, printre care şi un contrabas… Ce se poate alege din Feng Shui-ul lui? Cam cît l-ar costa un Feng Shui mai ca lumea?

2 gânduri despre „Xuan Kong Fei Xing

  1. „adevărate monstre de înţelepciune tradiţională”…? cu tot respectul, ori poate nu intleg eu fraza, ori e „mostre” nu „moNstre”. Esantioane vroiati sa ziceti nu? Si nu „monstri”. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s