Ăl mai cowboy cititor

Am întîlnit în casa unui prieten un tip destul de interesant – băieţaş de cartier, din ăla cu vrăjeală pe el, cu şmenuri la activ, cu mamă fugită de-acasă şi tată din flori, cu „pretenari“ în Germania şi fraţi la penitenciar. Omul făcea armata şi venise în permisie.

Era vecin de scară şi trecuse pe-acolo ca să mai povestească una alta, să-şi revadă amicul, să audă noutăţi. Cel puţin aşa credeam. La un moment dat – şi asta ne-a făcut ochii cît cepele de mirare – nu ştiu cum a adus vorba şi zice că ar vrea să împrumute o geantă de cărţi. „Nu prea cred că ai ce să alegi de la mine – i-a zis prietenul meu. Vezi şi tu prin bibliotecă.“ Tipul s-a dus pe hol – chiar avea o geantă la el –, s-a întors la bibliotecă şi a început să o evalueze cu ochi critic. Zice: „Băi, ţi-aş lua nişte cărţi din astea mai groase“. A început să scoată din raft şi să facă teanc: Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Goncearov (prietenul meu e fan al literaturii ruse), dar şi Salman Rushdie, Jonathan Coe, Flaubert etc. În fine, era clar că principalul criteriu de selecţie îl constituia grosimea cărţii. Nu m-am putut abţine să-l întreb ce face el cu cărţile alea la armată. „Frăţioare, zice, păi, acolo la noi e-o plictiseală de crăpi! Şi ăl mai cowboy soldat citeşte de sparge.“ M-am prins: consecvent spiritului său întreprinzător, tipul îşi dezvoltase o mică afacere. Descoperise o nişă, un public, avea cerere şi a creat oferta. Ducea o campanie gen „Cărţi contra ţigări“.

Un alt prieten, sucevean, fost coleg de facultate, se mutase la un moment dat în Iaşi ca să-şi caute de lucru. Şi-a găsit o gazdă undeva pe lîngă mine. N-avea televizor, n-avea radio. Cel puţin o dată pe săptămînă venea şi împrumuta de la mine cîte o geantă de cărţi. Şi el chiar le citea, nu a făcut o afacere din asta. Cred că citea cu o patimă pentru lectură pe care nu a mai avut-o de mult. Era atît de prins, încît mă tem că nici nu şi-a mai cautat de lucru.

Ralu a fost plecată cu o bursă în Italia. Mi-a povestit ce succes enorm aveau cărţile luate de ea printre colegii ei români. Într-o săptămînă, toţi – chiar şi cei care nu prea fac asta acasă – au citit cel puţin un Saramago, un Platonov. Îmi amintesc că am avut şi eu perioade din astea demente de lectură, cînd trăiam cumva izolat. În vacanţele petrecute acasă la părinţii mei. În cort, la munte, în zilele ploioase. Cred că ne amintim cu toţii de cît de mult şi cu cît interes citeam în comunism. Stau şi mă întreb dacă nu ne-ar prinde bine uneori cîte o închisoare, ca să ne regăsim plăcerea lecturii.

7 gânduri despre „Ăl mai cowboy cititor

  1. Dacă vrei să citeşti, nu-ţi trebuie o închisoare pentru asta. E spus la figurat închisoare, nu? [sper 🙂 – nu doresc nimănui să afle cum e acolo ;)].

  2. Cand m-a prins febra cititului, nici nu mai invatam pentru scoala. Aveam ore dupa-amiaza, ma trezeam pe la 7 si timp de vreo 4-5 ore, citeam. Faina perioada! Eram trist cand ne anuntau lucrare de control. Stiam ca trebuie sa invat, ca altfel era de rau…

  3. eu am fost in inchisoare pentru cateva luni si pot sa spun ca aveau o biblioteca excelenta. toata lumea citea, nimeni nu crede cand povestesc. toti citeam!

  4. cand eram elev prin gimnaziu profesoara de linba si licteratura romana imi punea numai note mari pentru ca era convinsa ca-s un baiat foarte citit. de fiecare data cand pomenea de un titlu de carte, eu eram singurul din clasa care stia autorul, iar cand pomenea de un autor, stiam numele cartii. eram singurul din clasa care nu dadea gres niciodata.

    asta pentru ca la noi in familie eu eram insarcinat cu stersul prafului in biblioteca 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s