Cum se poate publica o carte într-o singură zi

S-a întîmplat să văd la un moment dat nişte copii de grădiniţă aduşi de doamna educatoare în vizită la tipografie. Nu ştiu exact de ce, dar erau vădit impresionaţi de maşina Heidelberg în patru grupuri. O priveau cu ochii ieşiţi din orbite. Şi-am prins şi-o replică super dată de un băieţel prietenului său: „Uite, vezi – arătînd către sertarul de hîrtie – prin capătul ăla se bagă butucii şi pe dincolo iese cartea”. Probabil le-a spus doamna la grădiniţă că hîrtia se face din butuci.

Ei bine, am întîlnit de-a lungul vremii sute, nu exagerez, de oameni mari care gîndesc la fel, care n-au habar ce înseamnă procesul de publicare al unei cărţi (de la adolescenţi care cred că au scris un roman/o carte de poezie super-cool pînă la profi universitari). Pentru aceştia, e suficient să vii cu un fişier pe stick sau să-l trimiţi pe mail la editură (pe care, oricum, ei o confundă cu o tipografie), introduci textul în maşină, pui butuci pe-o parte şi cartea îţi iese frumos pe cealaltă parte în cel mult o zi.

Şi cum asta-i impresia lor despre publicarea unei cărţi, dacă nu le iese într-o singură zi după  ce au făcut o ofertă editurii, dau cu toţii într-un soi de paranoia: talentul lor le este sabotat, valorile nu sînt recunoscute în România, există o mafie a publicării etc. N-are rost să le explici adevăratul, onestul şi lungul proces de la creaţie şi pînă la publicare. Nu-l înţeleg şi nici nu-şi bat capul să-l înţeleagă.

Dar cum viaţa le rezolvă pe toate, uite că a apărut o soluţie şi pentru aceştia:

Cînd mă duc să listez afişe sau orice alte imprimate mai speciale la PIM (pentru neieşeni, cel mai cunoscut centru de copiere-listare din oraş), nu ştiu cum se face, dar de fiecare dată dau peste cel puţin doi scriitori. Pot să plec liniştit acasă. Vor trece ore pînă să­-mi rezolv treaba.

De ani buni, PIM, firmă serioasă, s-­a adaptat la cerinţele clienţilor şi are şi o editură care poate aproape orice în domeniu. În primul rînd, vinde ISBN­-uri. Se cheamă că ai, oficial, o carte publicată. Apoi, angajaţii firmei tehnoredactează chiar şi la faţa locului. Poţi obţine sfaturi practice în privinţa formatului, headerului, poţi schimba fontul, corpul de literă, ordinea capitolelor, cuprinsul etc., în funcţie de starea ta sufletească de moment. Nu te-­ai hotărît în privinţa conţinutului? Îl întrebi pe tehnoredactor dacă „sună bine“. E prea subţire cartea? Bagi un font mai mare. Iese prea groasă, deci scumpă? Renunţi la părţile la care nu ţii neapărat. Scoţi „burţile“, cum zic meseriaşii. Ţi-­ai schimbat părerea despre titlul romanului tău? Nu-­i nimic. Te consulţi cu graficianul – eventual, cu cei din preajmă – şi alegi titlul potrivit (ţin să amintesc unul pe care l­-am văzut cu ochii mei, stînd la coadă: Vultur veşnic fără cuibar – roman). Probleme cu coperta? N-­ai descoperit o imagine suficient de sugestivă pentru substanţa cărţii? Eşti lipsit de idei? Oamenii de la PIM au întotdeauna. Se găseşte ceva pe hardul calculatorului care să­-ţi satisfacă gusturile. Nu-­ţi ajung banii? Ei, asta­-i! Listezi doar trei exemplare. Sînt convins că se poate să­-ţi faci şi două exemplare ş-­un sfert. Atît ai la tine, atît plăteşti. Mai vii şi altă dată.

Teoretic, cred că se poate întîmpla şi situaţia următoare: pleci odihnit de­-acasă cu gîndul „să spargi“, la distracţie, cîteva sute de mii. O apuci către PIM. Te hotărăşti să scrii o carte. Preferabil, de poezie (nu trebuie să fie prea mare, o „scrii“ repede, iese mai ieftin). Ajungi la PIM, o dictezi, cumperi ISBN, îi faci copertă şi o listezi în cinci exemplare. De restul ceri cîteva foi albe şi o învelitoare de plastic.

Dincolo de orice glumă, scriitorii de categoria PIM trăiesc printre noi şi mă tem că nu au apărut odată cu PIM-­ul. Îi putem întîlni peste tot – agitaţi, cu sclipiri de bucurie în ochi, trăgînd din ţigară ca viitorii tătici în faţa maternităţii. Aşteaptă debutul. Sau consacrarea. Musai peste noapte. Că altfel ştim noi… Mafie, nerecunoaşterea talentului, România, ţară de rahat etc. Dacă s­-ar face o asociaţie a lor, sînt convins că ar bate ca număr orice organizaţie de profil din România.

13 gânduri despre „Cum se poate publica o carte într-o singură zi

  1. E posibil ca PIM să fie unici pe piaţa românească, dar în străinătate nu e nimic nou. Am auzit acum câţiva ani de lulu.com. Mai încoace am dat de authorhouse.co.uk. În Pendulul lui Eco se vorbeşte de ASP (Autori pe speze proprii) – care aveau şi premii speciale, decernate de ei între ei. Şi o asociaţie, că tot pomeneai… Nu ştiu ce să zic, publicarea în regie proprie e o marcă obligatorie a non-talentului? La cum arăta piaţa editorială de la noi acum câţiva ani (practic, nu se publica nici un autor român tânăr), nu mi se părea obligatoriu. Astăzi lucrurile s-au schimbat destul de mult.

  2. Lază, eu cred că n-aveai ce face azi şi ce ţi-ai zis tu: mă, hai s-o pun de-o aventură! Prin Africa precum Hemingway nu mă pot duce. Nici măcar la o vînătoare cu Ţiriac şi Năstase (Adrian) n-am primit invitaţie. Şi-atunci? Atunci ia să scriu eu un text prin care: 1. mi-i pun în cap pe muuuulţi, foarte mulţi scriitori de PIM şi, în consecinţă, 2. fie mă aşteaptă ăştia pe la colţuri cu cărămida-n mînă, fie o să fiu umplut din cap pînă-n picioare cu… diverse prin revistele lor scoase, bineînţeles, tot la PIM. de-o fi una, de-o fi alta, tot iese de-o aventură… O s-o urmăresc cu sufletul la gura. 🙂 Scuze pentru rimă.

  3. Ah, da, mai ca i-as da dreptate lui Lucian.
    Daca nu as inclina la fel de mult sa iti dau dreptate si tie.

    Prin septembrie anul trecut scriam pe blogul meu un text in care chiar despre acest inexplicabil impuls spre afirmarea literara, no matter what, era vorba. As da linkul ca sa te amuzi si tu, dar n-as vrea sa para ca imi fac reclama.

    si i-as da dreptate si lui Liviu. Este foarte adevarat ca publicarea pe speze proprii nu implica neaparat non-valoare. Ca rarisim va implica valoarea e altceva. Tu stii, Florin,asa cum cred ca stie si Lucian, ca au fost autori buni care nu si-au gasit sau si-au gasit foarte greu, dupa exasperante asteptari (ani!) locul in planul editorial al unei companii. Nu neaparat din motive de mafie, ci din motive financiare, de incredere al editorului sau patronului editurii in vandabilitatea cartii. La urma urmei, pe piata sunt chiar carti bune care nu se vand asa cum era de asteptat sa se intample. Uneori, de la scriitori consacrati, aud exclamatii de genul, nu inteleg de ce scriitorul X nu se vinde, are o scriitura extraordinara, profunda, densa etc… totusi cartile respectivului se ingalbenesc pe raft. Si nu cred ca se spun lucrurile asa, din politete. Pur si simplu se intampla asta. Cartea nu are priza la publicul larg.

    Apoi, scriitorul contemporan are o mare problema , pe care o semnalam, in octombrie anul trecut la festivalul int de lit de la Bucuresti. Eu nu cred ca problema asta este constientizata inca destul. „Publicul larg” nu prea mai exista. El / atentia lui/ disponibilitatea lui pentru lectura lui X, Y sau Z se divizeaza pe zi ce trece, din cauza unei oferte din ce in ce mai abundente. Din punctul meu de vedere atat scriitorii, cat si editorii sunt inca in faza in care se dezmeticesc… prind incet, incet sa inteleaga ce se intampla si cum trebuie reactionat…Si vad si lucru asta; ca ei chiar au reactii, chiar fac ceva ca sa nu fie luati pe sus de fenomenul asta naucitor de divizare a publicului…incearca sa controleze cat pot. Bloggingul insusi e una din parghiile de re-polarizare a atentiei, de re-coagulare a comunitatilor de lectori. Si din ce in ce mai multi scriitori si editori, desi la inceput erau neincrezatori in canalul acesta de comunicare/ manipulare 🙂 – au inceput sa il speculeze cu tot mai multa incredere si , intuitia imi spune, cu tot mai bune rezultate.

    In momentul de fata nu PIM-urile, ci bloggingul ofera cea mai mare adresabilitate publica. Acum chiar oricine poate publica, dar ce e mai important decat asta este ca POATE ATRAGE ATENTIA ASUPRA SA cu 0 lei costuri. Peste putina vreme va pieri si obsesia asta de a tipari neaparat pe suport velin, sau in orice caz va fi un scop secundar, subordonat aceluia de a atrage maximul de cititori pe blog. Si prin maxim sa nu iti inchipui ca ma refer la mii de citiori. Nu, fiecare scriitoras va fi fuoarte fericit sa aiba in jurui 50 -100 de cititori constanti. Dar… inmulteste tu asta cu miile de scriitorasi care produc in nestire mii de productii sub-mediocre si socoteste ce impact naucitor va avea deturnarea atentiei acestor bucatele mici de public, care laolalta formeaza publicul larg, asupra calitatii literaturii in sine.

  4. Săru mîna doamna Simona Gică sunt. Mă ertaţ căci mă bag în vorbă dar vreau ca să vă zic căci aveţ şi nu aveţ dreptate. Adică ieu zic căci nu aveţ. Sau cum zicea un profesor fuarte deştept la care am pus ieu grese, Gică, zicea iel, asta ie o falsă problemă. Şi ce dacă az tuată lumea scrie în cărţi s-au pe bloguri? Lăsaţ doamnă să scrie, bine că nu se apucă toţ de cîntat manele. Nu vă temeţ că scrie mulţ oameni, căci are cine să aliagă. Şi ce dacă scrie toţ? Păi ce, dacă toţ pune singuri grese şi dă cu var, aşa cum a făcut şi chiar domnu Lăzărescu Florin, asta înseamnă căci nimenea n-ul mai caută pe Gică să pună grese? Nţ. Toţ pune grese, da Gică ie unul singur. Aşea cred ieu că ie şi cu scrisu. Toţi scrie, dar se vede meşterii adevăraţii. Sau toţi face az vin, dar toţi ştie care ie poşircă şi care ie vin bun. Şi chiar deacă mai este şi meşteri pe care n-ui caută nimenea şi care se îngălbeneşte pe raft, astai vieaţa, sau cum zicea un scriitor care am citit şi ieu, aşa merg lucrurili. Ieu cred căci numa un scritoraş cum ziceţ se teme că az scrie mulţ oameni şi se plînge că iel nu e văzut din cauza lor, aşea cum mulţi preteni îmi zic mie lui Gică, Gică nu se mai caotă az faeanţari buni. Dar iei nu zice că iei e proşti, zice că oameni nu mai caotă faeanţari buni.
    Deci cam asta ie. Ieu mă bucur căci am vorbit aicişa şi vă doresc multă sănătate ceia ce îmi doresc şi mie lui Gică.
    PS Să ştiţ că am şi ieu un blog da pe care nu vreau s-ăl public încă pentru căci ie un blog de sertar.

  5. Dragi consăteni şi dragă Gică,

    Mă bucur să te citesc din nou vere. După cum ştii eu candidez la funcţia de primar în satu nostru aşa că m-am enervat pe tine. Adică de ce tu nu eşti de-acord cu blogurile şi vrei să zici că-s mai bune ălea de sertar? Uite Gică că mi-am făcut şi eu blog la adresa http://altgica.wordpress.com/ mă scuzaţi domnu Lăzărescu că-m fac reclamă da v-am trecut în blogrol şi mă simt bine mă Gică. Blogurile cum zice doamna sînt bune dacă vin 50-100 de cititori şi se deturnează atenţia de la literatură şi merge către politica noastră sătească! Cam atîta vreau eu acum să vă spun şi nu uitaţi: votaţi Alt Gică la Primărie. Trăiască România şi satul nostru!

  6. Domnule Gica,

    Va foarte multumesc pentru atentie. Uneori imi pareti un alter-ego al lui FLorin.

    va dau dreptate si nu va dau.

    E adevarat ca multi se plang ca nu-i cauta lumea fiindca au aparut o multime de impostori care sunt mai buni de gura in a-si vinde serviciile, dar nici prin cap nu le trece ca ei sunt de toata jena.

    va inselati intr-o privinta… cel mai tare doare cand ai luat un mester bun de gura si te trezesti cu zugraveala si tencuiala picata dupa 5 luni. Asa si cititorii care astazi se lasa amagiti de iluzia asta a interactivitati se vor trezi, peste ani, rupti, da’ nu in fund dom’ Gica, ci la suflet, la creier, peticiti cu tot felul de mentalitati egocentrice si cu o vanzoleala de idei din care nu s-au ales cu nimica.

    Cat priveste blogul dvs. ce sa zic?! trebuie sa recunosc ca idea de a face un blog de sertar este foarte interesanta. Cand va hotarîţ săl publicaţ sămi spuneţ şi mi-e. Pînă atuncea poa-te ma fac editor si vă public io, dom Gica.

    Cu stima. Ceea ce imi doresc si mie.

  7. Săru mîna doamna Simona Gică sunt. Mai întăi ieu nu sînt cum ziceţ rudă cu domnu Lăzărescu, pentru căci iel e din Popeşti iară ieu Gică sunt din Glodureni.
    În al doilea rînd, mă repet iară că vă faceţ prea multe griji pentru cititori şi că scrieţ cu vorbe prea mari de parcă a început războiu. Cînd am început ieu să scriu blogu meu de sertar, un domn profesor fuarte deştept care am dat eu cu var la el acasă mea zis: Gică, mea zis, nuţ fă probleme cu cititorii, făţ probleme cu scrisu tău. Aşa vă spun şi eu. Prea mult vă îngrijiţ de cititorii. Spuneţ ce aveţ de spus întro carte, iară eu Gică voi fiii primu domneavostră cititor.
    Săru mîna şi vă doresc multă sănătate. Noapte bună.

  8. Bună seara vere Alt Gică Gică sunt. Să şti că ieu nu fac politică pentru căci politica mea e varu şi gresea. Căci ieu ma-m gîndit aşa: căci orişicare partide care vine să ne conducă, toţ are nevoe să dea cu var şi să pună grese. Deci ieu zic Trăească Romînia dară nu votez cu tine şi nici nu nimenea.

  9. Dragi consăteni şi dragă Gică,

    Nu ştii ce piezi vere căci inspirat de domnu Lăzărescu am de gînd să introduc în platforma mea program şi alte puncte ca cum ar fi ca toţi scriitorii din sat şi tu adică Gică să aibe o editură sătească. O să-nfinţez editura BIM unde cei care mă votează pot să publice cărţile lor şi tu de exemplu adică i.e. ai pudea să publici acolo blogu tău de sertar fără bani adică gratis.
    Deja am vorbit cu Gelu-crîşmaru care va publica o carte despre informatică care se cheamă „Informatica, o meserie de viitor pentru toţi crîşmarii care vrea să aibe şanse în viaţă”. Şi am şi eu o carte adică numa titlu pînă acum da o scriu îi zice „Dacă ai pierdut la alegeri nu-i nimic vin ele şi vremuri mai bune căci este o vorbă electoratu se schimbă numa politicienii buni nu”. Cartea mea o să aibă şi-un subtitlu da încă lucrez la el.
    Şi să mai ştii tu vere Gică trădător de neam ce eşti că aveam de gînd să introduc în platforma mea program şi altă obligaţie la toţi cetăţenii din sat ca de două ori pe an pentru ca să fie estetici şi estetic să fie şi satu să văruiască în căşile lor şi să schimbe gresia la budele lor din grădină. Ai fi putut trăi bine mă Gică cu mine primar da te-ai lins pe bot vîndutu-le ce eşti trădător scorpie crescută la sîn! Pa măi Gică şi să ştii că tot îmi eşti drag. Trăiască România şi satul nostru!

  10. Dragi consăteni şi dragă Gică,

    Rectificări: să nu credeţi că eu scriu cu greşeli ca cele de mai sus. Adică eu nu scriu de obicei pudea în loc de putea şi vîndutu-le în loc de vîndutule da m-a luat valu de nervi cu Gică şi am luat preluînd de la acelaşi Gică văru-meu (lasă că ne răfuim noi cînd ne întîlnim la crîşmă) greşeli gramaticale. Da să mă scuzaţi pentru ele şi să mă votaţi vă rog şi să intraţi pe blogu meu că e tare frumos şi m-am săturat să-mi dau singur comentarii. Trăiască România şi satul nostru!

  11. Pingback: Cand devine scriitorul… scriitor? « bughi mambo rag

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s