Coşmarurile lu’ tata

După peste 40 de ani de muncă în construcţii, pe post de navetist, tata visează la pensie mai ceva decît un scriitor la Nobel. În termeni legali, cu anii „de grupă” (muncă de categorie grea, care se pontează mai mult, înţeleg), ar avea vreo 50. Cu toate acestea, anii ăia „de grupă” se pun abia după ce împlineşte 60. După ce s-a îmbolnăvit de era să moară, a avut vreo două luni de concediu medical şi nu prea l-au mai primit băieţii înapoi la muncă. Şi, sincer, nici eu nu l-am mai lăsat să insiste ca să fie primit înapoi. Mai bine să-l ştiu şomer acasă, decît muncind pe-o schelă la 40 de grade, după ce-a stat 25 de zile în perfuzii. Şi-a plătit cu vîrf şi îndesat  taxele pentru patrie încît să primească un şomaj cinstit, juma de an, pînă-şi ia Nobelul.

Am trecut azi pe-acasă şi l-am găsit voios, relaxat (cumva surprinzător, pentru că mă înnebunise în ultima vreme cu stresul lui – inutil , aberant; material, o duce mai bine decît a dus-o vreodată – legat de serviciu: cum o să trăiască, ce-o să se facă etc.). Nici nu-i vine să creadă că n-o să se mai ducă vreodată la serviciu. Mi-a spus rîzînd că singura legătură cu serviciul sînt două coşmaruri care-i bîntuie nopţile:

1. că-i fură cineva sacoşa cu scule (mistrie, cancioc, cumpănă etc.);

2. că pierde trenul sau autobuzul. Se trezeşte fix la 4 dimineaţa – ora lui de plecare la serviciu vreme de 40 de ani – aprinde lumina şi se uită înspăimîntat la ceas.

Mi se face pielea de găină cînd mă gîndesc şi la celelalte două coşmaruri recurente avute în vremea în care a stat în perfuzii:

1. unul, chiar în noapte în care a fost pe muchia dintre viaţă şi moarte, cu doctori şi asistente la cap, trecînd prin tot felul de şocuri, l-a visat încontinuu pe un unchi de-a lui (mort cu ani buni în urmă), venind la el şi cerîndu-i înapoi butoaiele pe care cică i le-ar fi împrumutat. „Eşti nebun, Moş Ghiţă? îi tot spunea tata. Nu mi-ai împrumutat nici un butoi”. (Chiar în clipa asta îmi amintesc ce super elice de avion îmi cioplise Moş Ghiţă, dintr-o bucată de scîndură, cînd eram copil.);

2. celălalt, pe perioada cît a stat în spital, visa mereu o scenă pe care chiar o trăise pe cînd lucra la Casa Poporului: că se trezeşte noaptea din somn, pe o schelă, înconjurat de şobolani.

Una peste alta, tata e bine, chiar mult mai bine decît mă aşteptam să fie. Dacă tot l-am portretizat cît de cît în Lampa cu căciulă din perspectiva copilăriei mele, mă tot gîndesc de ceva vreme să scriu un scurtmetraj din perspectiva pe care  o am acum asupra tatei. Ba chiar am vorbit cu Radu despre asta şi, cine ştie, poate-l facem.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s