Cum a fost la tîrgul Bookfest

…ca la tîrg. Lume multă. Cum mă aşteptam, mulţi prieteni, multe cunoştinţe de văzut. De marţi şi pînă sîmbătă am tot ţinut-o dintr-o întîlnire în alta. De asemenea, tot cum mă aşteptam, la lectura şi la lansarea cărţii mele, lume puţină. Îmi rămîne consolarea că săptămîna aceasta sînt în topul vînzărilor Polirom. Altfel, sper că atunci cînd voi avea Alzheimer sau Parkinson publicul meu cititor va rupe uşile de la sala în care voi apărea, ca să mă vadă. Dacă voi fi norocos şi voi avea Parkinson (în cazul în care voi avea Alzheimer, e posibil să uit), promit că mă voi veni în faţa publicului la ora stabilită, voi spune „Bună seara” şi voi pleca tremurînd în cîrje…

Glumesc. Mi-a plăcut foarte aşa cum a fost, aşa cum am spus celor 5-6 prieteni şi celor 3-4 necunoscuţi prezenţi la lansare: e o lume faină în care mă simt ca peştele în apă. La fel cum mă simt şi în propria mea viaţă.

Later edit:
Descopăr că Ionuca a scris despre carte aici. Mă bucur foarte, pentru că mi se pare cititorul ideal: ăla care citeşte din plăcere, fără prejudecăţi, curios să audă-vadă scriitori ciudaţi ca mine (am mai spus-o înainte de a ne cunoaşte, înainte de a zice că-i place cartea mea).

2 gânduri despre „Cum a fost la tîrgul Bookfest

  1. Noah, esti culmea! Nici Parkinson, nici Alzheimer, ca doar mai vreau sa stam in povesti si cand o sa fim mosi. Sa vezi atunci ce o sa mai dezbatem starea literaturii romanesti contemporane (?) 😛

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s