Mă pîndeşte-un accident

Las’ că mi-am rupt degetul acum vreo două luni (care încă nu s-a îndreptat ca lumea). Dar în ultima vreme în jurul meu se întîmplă nişte chestii tare ciudate. Dau doar cîteva exemple: acum două-trei săptămîni botul unei maşini s-a boţit la cîţiva centimetri de mine în portiera maşinii în care stăteam eu. Sîmbăta am fost la vreo sută de metri de un groaznic accident – două maşini ciocnite frontal, cu superviteză -, pe şoseaua care duce la Turda. Acum cîteva minute, cînd îmi scriam articolul la „Supliment”, a căzut din senin, inexplicabil, capacul de la aragaz peste ibricul cu apă care dădea în clocot, împrăştiind-o în toată bucătăria. Tocmai vroiam să mă duc şi să pun nişte ceai. Cu o secundă înainte dacă mă ridicam de pe scaun şi ajungeam la aragaz, acum eram opărit pe picioare.

Încep să cred că şi trenul spre Cluj l-am pierdut în ultima clipă cu vreun motiv anume. E straniu, dar e bine. E clar că cineva mă păzeşte. Pe de altă parte, chestia nasoală care mi s-ar putea întîmpla e că devin paranoic. Dacă încep să aud clopoţei sau voci care mă strigă în noapte, vă anunţ.

Un gând despre „Mă pîndeşte-un accident

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s