Trailer – Poveste de Crăciun

A cincea povestire din Lampa cu căciulă:

Trailer – Poveste de Crăciun

Am început să jucăm cărţi, dar mintea nu-mi era la joc. Nici nu-mi puteam imagina cum arată Moş Crăciun în realitate.

În realitate, dacă aş fi avut prezenţa de spirit de a o urma pe mama, care se dusese într-o cameră alăturată, prin gaura cheii aş fi văzut următoarea scenă.

O femeie de vreo sută cincizeci de kile, numai în chiloţi, fără sutien, dîrdîind de frig (în „camera cealaltă“ nu făceam niciodată focul), căreia mama îi fixează, cu elastic, o barbă uriaşă, făcută dintr-un caier de lînă. Mama se retrage în dreptul uşii, să privească din altă perspectivă, acoperind gaura cheii. Apoi se dă la o parte şi femeia cu barbă apare învăluită într-o perdea imensă, roşie. Se aşază pe scaun, ca la frizer, iar mama îi piaptănă părul zburlit, învîrtindu-se pe lîngă dînsa. Cînd termină, îi aşază pe cap un fes bombat, cu moţ. În final, văzut de la spate, Moş Crăciun, arată ca un om de zăpadă roşie, alcătuit din doi bulgări vădit disproporţionaţi, trup şi cap. Văzut din faţă, la cei doi bulgări de zăpadă se mai adaugă o pereche de gumari, o barbă lînoasă şi, imediat în apropierea bărbii, ochii…

Mama s-a întors din „camera cealaltă“, chicotind inexplicabil. Dacă aş fi avut prezenţa de spirit să privesc pe gaura cheii, cu siguranţă aş fi fost martor la scena de mai sus. Aş fi înţeles de ce chicotea mama şi, mai ales, aş fi înţeles de ce, după o lungă aşteptare în „camera cealaltă“, Moş Crăciun a izbit nervos cu pumnii în uşa de la camera în care ne aflam noi. Ne-am strîns cu toţii grămadă, împietriţi de spaimă… Tata a deschis uşa şi Moşul a intrat furios, ţinînd în mînă un sac de plastic:

— Ce dracu’ faceţi, s-a răstit el cu voce răguşită la tata, mă lăsaţi să crăp de frig afară?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s