Padre despre Lişman

Se pare că interviul cu Toni l-a provocat pe Padre să-mi bage la comments o poveste despre Lişman. O reiau într-un post separat (atît Padre, cît şi Lişman merită; apropo, cine mai ştie de Lişman să zică):

Lişman ?? He, he, nu ştiţi nimic băieţi, se vede că nu sunteţi de pe-aici, vă daţi numai ieşeni. S-a scris mult despre Lişman, dar cine să mai citească? Azi toată lumea scrie, nu mai citeşte nimeni. Ian ascultă aici. I se zicea Lişman Arabul, că umbla cu o pestelcă pe cap, ca un beduin. Avea o barbă albă, îi scăpărau ochii pe sub pestelcă şi te privea de sus, cu un fel de mîndrie. Legenda spune că pe vremuri, înainte de a înnebuni, ar fi fost profesor în Iaşi. L-am cunoscut prin ‘92, eram ziarist pe-atunci, l-am găsit în Bucium, se aciuiase sub un podeţ, mai jos de motel. Cînd m-am apropiat a sărit iute, a răcnit hait! hait!, ca la cîini, şi a pus mîna pe un ciomag să-şi apere vechiturile pe care le înghesuise într-un fel de cărucior. Bulendre, scînduri, o butelie ruginită, o uşă de frigider, cam asta era atunci averea lui. He, he, frăţioare, dacă ar fi ştiut el ! Dar cine să ştie atunci ? Am vorbit cu el vreun ceas, i-am dat nişte parizer şi pîine, ne-am împrietenit. Mi-a spus că adună vechituri, o scîndură, un fier, ca să-şi facă o casă. A avut o casă, dar cică îl alungase familia. Asta auzisem şi eu, că fostul profesor înnebunise şi ai săi se descotorosiseră de el. Cînd ne-am despărţit, i-am dat o sută de lei, eram şi eu vai de capu’ meu, rupt în cur, dar mi-a fost milă. He, he, dacă ştiam cui dau eu suta aia de lei ! Ca în Ecleziastul, frate: aruncă pîinea ta pe apă, că nu ştii ziua cînd se va întoarce la tine. Zic asta, pentru că acu’ vreo patru-cinci ani în urmă, deci la mai bine de zece ani de la întîlnirea noastră sub podeţul din Bucium, ce citesc în Ziarul de Iaşi? Că Lişman Arabul era moştenitorul, singurul moştenitor al unui teren din Bucium în valoare de vreo cîteva zeci de mii, poate chiar o sutică de mii de euro. Îl căuta acum familia, nepoţi, unchi, ce-o fi avut, să facă actele la notariat. Ba încă mai apăruse şi unul care se dădea cică „avocatul domnului Lişman”.

Nu ştiu cum s-a terminat povestea, ziarele n-au mai scris nimic, de altfel nimeni nu-l mai văzuse pe Lişman, dar îmi place să cred că l-au găsit sub podeţul din Bucium, iar cînd i-a văzut a pus mîna pe ciomag şi le-a strigat hait! hait!, ca la cîini.

14 gânduri despre „Padre despre Lişman

  1. Bre, frate, da nu aşa începe textul meu: Păi dacă voiam, spuneam eu direct, <!! / mso mso {normal} gte mso [endif] – false [if endif], pricepi?

  2. Padre: vezi dacă s-a rezolvat… Ce mişto mai vorbim noi pe blog. Nu vrei să ne trimitem şi vederi prin poştă?

  3. pt. Fratele Padre

    Intru si eu pe blogul lui Florin, ca tot omul din Romania, si dau de Padre. Si-acu trec la adresarea directa: nu stiu, nu sint sigur, da’ am vaga senzatie ca te cunosc de undeva. Parca-parca ne-am mai intilnit noi prin viata asta, nu? Erai un tip asa, blondutz spre saten, cu barba. Carismatic nevoie-mare, daca-mi amintesc bine. Iarasi nu sint sigur, dar parca am impartit o vreme si-un birou pe undeva pe la inceput de Copou. Mai, sa fie, cum e cu batrinetile astea. Cum uita omul…
    Daca tu ai memorie mai buna, poate dai un semn. Pina atunci, vorba mea preferata din ultima vreme: o sa privesc inainte ca sa aud de la tine!

    Cu drag,
    Fratele ex-Balzac

  4. teo: cum, băi, nu mai eşti Balzac? Eşti fratele Joyce? Preda? Coruţ? În altă ordine de idei, tu vorbeşti, care nu răspunzi la bîzz?
    Nu te bucuri de Padre? Şi-aşa nu ne vedem prea des cu toţii. Uite că începe să aibă şi blogul ăsta un rost: mai stăm de vorbă între noi.

  5. laza: cum adica: „nu te bucuri de Padre?”. pai, tocmai asta e, ca de pe blogu-ti am mai aflat si eu ca se ocupa in continuare cu existenta proprie si m-am bucurat.
    cit priveste chestia cu balzac, de-acu am hotarit sa ma debalzacizez, de asta faza cu ex-ul. nu stiu dac-o sa-mi iasa, dar incerc. oricum, nu-ti fie teama: nu m-apuc in schimb nici de shakespearizat, nici de florinlazarescianizat :). zi-i lui padre ca-i transmit multe salutari. si intra si tu pe mess la ore mai rezolnabile, lazarescule, ca sa putem comunica si noi!

  6. laza: si nu ma mai innebuni cu your comment is awaiting moderation. baga-ma la liber, ma, ca promit sa nu te-njur si aici asa cum fac cind ne vedem!

  7. @ Lucian Dan Teodorovici

    Cred că mă confundaţi. Eu nu sunt un „tip aşa blonduţ spre şaten cu barbă”, ci sunt înalt, nu port ochelari şi am o maşină roşie. Oricum, mă bucur că m-aţi băgat în seamă, domnule Teodorovici, să ştiţi că mama mea apreciază foarte mult cântecele dumneavostră.

  8. @Fratele

    Mii de scuze pentru receptarea cu asemenea intirziere a mesajului Dvs., domnule Fratele. Pot sa Va bag in seama si alta data, daca voi avea ocazia, la fel de bine cum pot sa Va ofer si un autograf. Totul e sa opriti cind, in masina Dvs. rosie trecind, vedeti un om cu semnalmentele mele care Va face cu disperare semne cu mina.
    In alta ordine de idei, dar cumva aceeasi, Va anunt ca in curind scot un nou album de manele. Am invatat sa cint manele la toba, prin urmare, stiindu-Va iubitor de muzica, pot sa Va ofer acest album nou.

    Cu alese sentimente de pretuire,
    Lucian Dan Teodorovici

  9. Domnule Teodorovici,

    există oare cuvinte prin care aş putea să vă mulţumesc pentru darul dvstră. pe care mi-l oferiţi cu atâta generozitate? Nu există. Sau cum spunea marele nostru poet Nichita Stănescu, „nu există cuvinte”. Permiteţi-mi să vă ofer la schimb, pentru că ştiu că sunteţi un mare iubitor de cultură şi literatură, dacă nu cumva, din câte ştiu, cochetaţi şi dvstră. cu scrisul, permiteţi-mi aşadar să vă ofer modesta mea plachetă de versuri de iubire care se intitulează „Te-am văzut la OTV, ţi-am trimis un sms”.

    Cu preţuirea unor sentimente alese,
    Fratele din Valea Lupului

  10. Stimate domnule Frate din Valea Lupului,

    Cu adinci sentimente de implinire sufleteasca, va marturisesc din inima, fierbinte, ca din placheta Dvs. de versuri am ales doua poeme: primul, intitulat superb „Leoaica tinara, masina mea noua si rosie”, m-a entuziasmat. Al doilea, minunat denumit „Casa mea din Valea lui Canis lupus lupus”, m-a facut sa-mi sterg o lacrima fugara de pe obrazul drept. Sinteti, intr-adevar, un MAESTRU, permiteti-mi, Va rog, sa Va spun asta, coplesit de niste fiori emotivi.
    Pentru ca, la rindu-Va, sinteti o gingasa floare de colt rasarita pe cea mai inalta stinca din Ceahlaul Literaturii Romane si in acelasi timp un Om pritre Oameni, Va voi invita la lansarea viitoarei mele carti. Pina atunci, draga domnule Frate din Valea Lupului, sa ne bucuram…
    Sa ne bucuram si sa speram ca Fratele Laza nu are atit de multi vizitatori pe blogul lui incit dialogul nostru sa intre in Marea Istorie a blogerimii romane.

    Cu neostoit respect,
    Teo

  11. Despre Lisman, faceti mai multe confuzii.1. Nu era profesor,profesor era un altul inrudit cu el.2.Nu statea niciodata pe sub poduri,a locuit in sos Nationala la bariera Ciornei in casa familiei lui,locul unde azi e biserica de la pasarela spre Alexandru,mai tarziu in casa facuta de mana lui cu etaj in Cicoarei(el fiind constructor).In Bucium era Costica Vespinschi, tot unul de teapa lui dar cu 14 ha de pamant impreuna cu fratele lui. Au murit ambii numai ca lui i s-a dat foc pe cand era intr-un canal in Tudor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s